spot_img

Hope and Homes for Children și NN au implementat programul „Sănătate pentru o viață mai bună”, în beneficiul copiilor și tinerilor vulnerabili

Fundația Hope and Homes for Children și NN anunță rezultatele programului „Sănătate pentru o viață mai bună”, prin care 80 de copii și tineri incluși în programele Fundației au beneficiat de tratamente și intervenții medicale, iar alți 160 de copii au primit consiliere privind obiceiurile de viață sănătoasă. Programul, realizat prin parteneriatul dintre NN și Hope and Homes for Children, a fost implementat pe parcursul unui an de zile și s-a axat pe acoperirea nevoilor legate de sănătate ale copiilor vulnerabili: atât facilitarea accesului la serviciile medicale de bază și de specialitate, cât și derularea de campanii de consiliere și educație pentru adoptarea unui stil de viață mai sănătos.

Beneficiarii direcți ai fondurilor donate de NN au fost copiii și tinerii instituționalizați, cei care locuiesc în casele de tip familial, cei care frecventează centrele de zi, precum și copiii și mamele aflate în centrele de primire în regim de urgență, dar și tinerii care au părăsit sistemul de protecție.

Pe parcursul anului 2017, programul a acoperit costurile pentru diverse necesități medicale și intervenții de specialitate pentru 40 de copii și tineri, tratamente stomatologice pentru 20 de tineri ieșiți din sistemul de protecție și campanii de consiliere pentru 160 de copii și familiile lor, incluși în programele Fundației de prevenire a abandonului din cinci județe: Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Botoșani și Iași. Au fost asigurate îngrijirea și tratamentele esențiale pentru copiii bolnavi cronic și tratamente și intervenții medicale pentru tinerii dezinstituționalizați. În cadrul programului au fost organizate excursii și alte activități de recreere și socializare pentru copiii cu nevoi speciale din județele Iași și Suceava. Copiii din Suceava au vizitat Maramureșul, s-au plimbat cu mocănița și au participat la activități ecologice, iar copiii din Iași au vizitat diverse mănăstiri, muzee și târguri din județ și au fost implicați în diferite activități legate de mediu. Toate aceste acțiuni au fost realizate și cu sprijinul autorităților locale.

”Toți copiii trebuie încurajați și susținuți permanent să aibă o viață sănătoasă atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional, sănătatea fiind o condiție esențială pentru dezvoltarea lor armonioasă. De aceea, în baza angajamentului NN față de societate, ne propunem să ajutăm copii și familii vulnerabile să aibă acces cel puțin la serviciile medicale de bază de care au nevoie și de care le este dificil să beneficieze. Ne bucurăm că, împreună cu Hope and Homes for Children, putem contribui la ameliorarea stării de sănătate și bunăstării acestor copii, astfel încât ei să aibă șansa să-și atingă potențialul în viitor”, spune Anna Grzelonska, CEO NN Asigurări de Viață.

Familiile aflate în dificultate nu au, în majoritatea cazurilor, acces la serviciile medicale primare sau de specialitate pentru copii, mai ales din cauza lipsei de informații privind serviciile medicale sau, efectiv, din cauza inexistenței acestor servicii în anumite zone. La acestea se adaugă lipsa resurselor financiare necesare pentru acoperirea costurilor pe care le implică anumite analize, tratamente și intervenții.

Astfel, după primele 6 luni de implementare cu succes a programului „Sănătate pentru o viață mai bună”, au fost alocate resurse financiare și pentru sprijinirea copiilor din familiile expuse riscului de abandon. Cu ajutorul acestor fonduri, 10 copii din 3 familii din județul Bacău, 23 de copii din 7 familii din județul Iași și 5 copii din 5 familii din Maramureș au fost incluși în programul de prevenire a separării copilului de familie derulat de Hope and Homes for Children.

Sărăcia nu înseamnă doar mai puține jucării, pentru un copil din trei din România, sărăcia înseamnă în primul rând o sănătate precară care-i va marca întreaga viață. În absența unui program care să-i învețe să aibă grijă de sănătatea lor și să le ofere acces la servicii medicale primare, copiii săraci de azi vor fi tinerii lipsiți de șansă de mâine. Prin programul derulat în parteneriat cu NN, 80 de tineri și-au recâștigat dreptul la un viitor și speranța pentru o viață mai bună”, a declarat Dragoș Bucurenci, director de dezvoltare, Hope and Homes for Children.

Parteneriatul dintre NN și Hope and Homes for Children a pornit de la crezul că dragostea vindecă și că afecțiunea este o componentă foarte importantă care nu trebuie să lipsească din viața niciunui copil, pentru că de ea este legată dezvoltarea cât mai armonioasă și sănătoasă a celor mici. În vara anului 2016, ca parte a campaniei pentru lansarea asigurării de sănătate, NN a instalat în Băneasa Shopping Mall o cabină foto de donat pupici cu scopul strângerii de bani pentru programele derulate de Fundația Hope and Homes for Children în beneficiul copiilor vulnerabili. În urma acestei campanii au fost adunate fondurile prin care a fost implementat programul „Sănătate pentru o viață mai bună” care va continua și pe parcursul anului 2018.

Despre Hope and Homes for Children România

Hope and Homes for Children activează în România din 1998, timp în care a contribuit în mod direct sau indirect la închiderea a 55 de instituții de tip vechi (orfelinate), în timp ce alte 10 sunt în curs de închidere. Prin serviciile dezvoltate de Hope and Homes for Children, copiii trec de la îngrijirea în instituţii-mamut în care nu beneficiază de atenţie şi afecţiune individuală, la sisteme bazate pe conceptul familial, care le permit o viaţă apropiată de normalitate. Prin eforturile Fundației şi ale partenerilor săi, 5.185 copii au fost scoși din orfelinate, iar alți 455 urmează să părăsească orfelinatele în curs de închidere.

În același timp, Fundația activează intens în prevenirea separării copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru susţinerea familiilor în care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Astfel, 28.436 de copii au fost salvaţi de la ruperea de familie, 1.015 tineri au fost sprijiniţi pentru o viaţă independentă, 1.922 de copii au fost primiţi în centrele de zi, iar 879 în regim de urgență şi 8.546 de membri de personal din sistemul de protecţie al copilului au fost instruiţi de Hope and Homes for Children.

Până în acest moment, 49.255 de copii au beneficiat de serviciile Hope and Homes for Children România, al cărei obiectiv este ca până în 2027 să fie eliminată instituţionalizarea copiilor în țara noastră. Mai multe informații la www.hopeandhomes.ro.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508