Miercuri, 21 februarie 2018, ora 17.00, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu 8 (în spatele Bisericii Albe), Muzeul Național al Literaturii Române și Filiala București – Critică. Eseistică și Istorie Literară a USR vă invită la conferința ”Eminescu și noi”, susținută de Alex Ștefănescu, critic și istoric literar. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimetului.
ALEX ȘTEFĂNESCU s-a născut la 6 noiembrie 1947, în Lugoj. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1977. Contribuția sa majoră, care l-a adus în centrul atenției lumii literare, este Istoria literaturii române contemporane (1941-2000). În această lucrare, pentru care a primit premiul Uniunii Scriitorilor în 2005, autorul răspunde întrebării „Ce s-a întâmplat cu literatura română în timpul regimului comunist?”. Analiza sa, care include toți scriitorii importanți ai epocii, împreună cu multe alte volume și articole de critică și istorie literară îl plasează pe Alex Ștefănescu printre cei mai importanți critici și istorici ai literaturii române, alături de George Călinescu sau Eugen Lovinescu.
Pentru că s-a săturat de modul în care poezia eminesciană era comentată, Alex. Ștefănescu a ales să demonstreze că se poate vorbi despre Eminescu în cuvinte simple și idei proaspete. Analiza sa cuprinde observații culturale pe gustul elevilor, tinerilor și iubitorilor de literatură care (re)descoperă astăzi poezia eminesciană. Numai un scriitor de geniu poate crea un personaj care să ajungă mai cunoscut decât el. Așa cum Hamlet egalează celebritatea lui Shakespeare, iar Don Quijote pe cea a lui Cervantes, și Eminescu este concurat ca notorietate de unul dintre personajele sale, luceafărul. Alex. Ștefănescu consideră că poetul a fost numit până la sațietate „luceafărul poeziei românești”, și că la această expresie ar trebui să se renunțe. „Nu mai suntem sensibili la emoțiile calme, ritualizate, ci preferăm plăcerile violente, obținute rapid. Nu mai avem răbdare să citim vers cu vers o poezie de Eminescu și să o lăsăm să reverbereze în conștiința noastră”, nota într-un articol al său Alex Ștefănescu.
De câte ori își amintește că Eminescu este un autor român se bucură. „Este un noroc pentru noi că avem drept limbă maternă chiar limba în care a scris marele poet. Există străini care învață limba română numai ca să-l poată citi pe Eminescu. Noi nu trebuie decât să-i deschidem cărțile”, spune Alex Ștefănescu.
Despre Eminescu și noi veți afla cu siguranță mai multe participând la conferința lui Alex. Ștefănescu.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.