La editura Trei, în colecția Psihologia pentru toți, a apărut volumul ”Sufletul omului. Între geniul binelui și al răului”, de Erich Fromm. Traducere de Laura Netea. În volumul de față Fromm dezvoltă ideile sale despre iubirea de viață și iubirea de moarte, face diferența între diferite feluri de agresivitate aflate direct sau indirect în serviciul vieții și formele maligne ale distructivității, descriind două tipuri de personalitate: biofilul și necrofilul. Pe baza experienței sale clinice și a cercetării proceselor sociale, el arată că iubirea de viață, independența și depășirea narcisismului formează un „sindrom de creștere”, opus „sindromului de descompunere”, format de iubirea de moarte, simbioza incestuoasă și narcisismul malign. Omul are libertatea de a alege între bine și rău, dar alegerile au și consecințe – cu cât face mai multe alegeri în detrimentul vieții, cu atât mai greu îi este să evite împietrirea sufletului. Salvarea nu poate veni decât alegând să iubească viața – să fie mișcat de durerea altei ființe umane, de privirea prietenoasă a altei persoane, de cântecul unei păsări, de verdele ierbii.
Erich Fromm (1900–1980), sociolog și psihanalist, s-a format în cadrul Școlii de la Frankfurt, pentru ca în 1933 să emigreze în SUA. Din cărțile sale traduse la Editura Trei, amintim: Arta de a iubi, Budismul Zen și psihanaliza, Arta de a fi, Anatomia distructivității umane, Omul pentru sine.
Cea mai importantă condiție pentru dezvoltarea iubirii de viață la copil este ca acesta să fie înconjurat de oameni care iubesc viața. Iubirea de viață este la fel de contagioasă precum iubirea de moarte. Aceasta este comunicată fără cuvinte, explicații și, cu certitudine, fără prelegeri despre cum ar trebui să iubim viața. Este exprimată mai mult prin gesturi decât prin idei, mai mult prin tonul vocii decât prin cuvinte. Poate fi observată în întreaga atmosferă pe care o suscită un om sau un grup, mai degrabă decât prin regulile și principiile explicite conform cărora își organizează acesta viața.– Autorul
Influența unor oameni ca Hitler sau ca Stalin constă exact în capacitatea și plăcerea nelimitate ale acestora de a ucide. Pentru acest fapt, au fost iubiți de necrofili. Dintre ceilalți, multora le era teamă de ei și preferau să îi admire, mai degrabă decât să-și conștientizeze teama; mulți alții nu percepeau aspectul necrofil al acestor conducători și vedeau în ei făuritorii, salvatorii, tații cei buni. Dacă acești conducători necrofili nu s-ar fi prefăcut în făuritori și protectori, numărul de oameni pe care i-ar fi atras nu ar fi avut cum să fie unul suficient pentru a-i ajuta să preia puterea, iar numărul celor cărora le-ar fi repugnat ar fi condus probabil, curând, la căderea lor.– Autorul
www.edituratrei.ro/carte/erich-fromm-sufletul-omului-intre-geniul-binelui-si-al-raului/3180/#tab-1
