Daniela Andreescu este coach, formator în managementul comunicării și relațiilor interpersonale, facilitator pentru dezvoltare umană, instructor de meditație și mindfulness, autor. A urmat diferite stagii de pregătire în domeniul dezvoltării personale, al tradițiilor contemplative și terapiilor alternative, a început studiul și practica mindfulness în 1996, a participat la conferințe și seminarii dedicate cercetărilor din domeniul științelor cognitive. S-a format în calitate de coach în cadrul școlii internaționale MetaSysteme Coaching, este primul formator în managementul comunicării și relațiilor interpersonale prin Metoda ESPERE® din România, validat de Institute ESPERE Internațional Paris, este membră a International Coach Federation. Din 2008, creează și susține programe de coaching, dezvoltare personală și mindfulness, pentru publicul larg și în organizații. Picturile (Soulscapes) și meditațiile vizuale pe care le creează, precum și cărțile publicate oferă un prilej de reflecție și de practică pentru susținerea echilibrului interior, cu mai puțin stres și cu mai multă seninătate. Simona Ioniță a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu Daniela Andreescu despre cea mai recentă carte a sa, ”Cum gătim realitatea – Rețetar de spiritualitate pentru oameni sceptici”, apărută la editura Herald, în Colecția ”Serie autor: Daniela Andreescu”.
Astăzi există o preocupare tot mai mare pentru cunoașterea de sine și spiritualitate. În ce fel favorizează rețetarul dumneavoastră de spiritualitate reflecția personală? Este cunoașterea de sine o datorie a omului?
Aspirația către cunoaștere este o trăsătură specific umană, este ceea ce pare a ne deosebi fundamental de alte viețuitoare care au o formă sau alta de conștiență. Cred că a cauta să cunoaștem, să înțelegem și să protejăm viața, în toată complexitatea ei, este într-adevăr o datorie, dacă dorim să nu contribuim la distrugerea planetei care ne găzduiește, să onorăm generațiile care ne preced și să pregătim o lume mai rezonabilă pentru cele următoare. Se pare însă că Homo Sapiens, omul cunoscător și înțelept, tinde să se transforme în Homo Digitalis, consumator de informații de pe internet, cu o minte din ce în ce mai mult structurată în funcție de interacțiunea cu aparate și lumea virtuală. Nu e greu de observat, mai ales în mediul online, că de la faimosul „gândesc, deci exist” a lui Descartes, s-a ajuns la „așa cred eu, deci e adevărat”. Dorința de cunoaștere, ca exercițiu de curiozitate însoțită de explorare, cercetare și aplicare a gândirii critice, îmi pare a fi din ce în ce mai mult înlocuită de plăcerea confirmării a ceea ce deja credem, chiar dacă faptele arată altceva. De aici și multele abordări problematice ale cunoașterii de sine și ale spiritualității. Dacă suntem adepți ai credinței că există un sine separat de ego, de personalitate, vom avea tendința să căutăm tipul de informații care ne apar ca slujind „găsirea” acestui sine. Cei care cred că viața interioară este un proces, că definitorie pentru om este devenirea și nu identificarea a ceva preexistent, vor favoriza acumularea de informații care să susțină acea perspectivă.
Care dintre aceste două mari paradigme este susținută în cărțile mele? Niciuna… Ceea ce propun este utilizarea gândirii critice, în sensul clasic al conceptului, nu în sensul de a critica sau de a găsi nod în papură la orice. A experimenta cu starea de scepticism, în sensul suspendării judecăților de valoare pentru a utiliza gândirea în mod conștient, ne poate ajuta să slăbim puterea condiționărilor mental-emoționale cu care ne-am obișnuit. Astfel, ne-am apropia de re-cunoașterea libertății interioare și de acea stare de echilibru care nu depinde de conjuncturile exterioare. Aceasta nu înseamnă mai puține emoții sau indiferență față de lume, ci mai multă prezență și alegeri mai conștiente.
Mi se pare importantă nu atât descoperirea lui „cum sunt”, ci aspirația „cum vreau să devin”. Desigur, e nevoie să avem o imagine, cât mai aproape de realitate, despre punctul din care pornim, cum funcționăm acum, pentru a alege cum vrem să devenim și a găsi drumul potrivit. În acest sens, Rețetarul oferă metode de reflecție, sugestii de evaluare și de reinterpretare a multora dintre lucrurile pe care ne imaginăm că le știm despre noi înșine, dar și instrumente de lucru personal care să ghideze schimbarea. De exemplu, în rețeta „Semințe de greu încolțite cu miere” mă refer la felul în care am învățat să ne raportăm la efort, la îndeplinirea scopurilor, și propun ingrediente pentru a găti un nou fel de realitate interioară. Pe scurt, veți găsi repere pentru a reevalua ideea de „mi-e greu” privind din perspectiva a ce am nevoie pentru a gestiona momentul, fără risipă de energie despre neplăcere sau critică, de sine sau a celorlalți.
E adevărat că preocuparea pentru cunoașterea de sine și spiritualitate se regăsește la din ce în ce mai mulți oameni. Doar că, adesea, această preocupare nu este atât pentru o cunoaștere care să ne apropie de realitate, ci o simplă preocupare de sine mai accentuată.
Rețetarul favorizează examinarea vieții fără crispări despre datorii de îndeplinit și obiective de realizat. Modul în care propun aceste reflecții este unul ludic si, cred, fără sloganuri despre cum trebuie făcut. Reflecția poate deveni o modalitate de a respecta viața, pentru bucuria cunoașterii de sine și a lumii.
”Aşa cum păsările poposesc o vreme în frunziş, apoi îşi iau zborul, tot astfel vin şi pleacă ideile despre idei, gândurile despre gânduri, emoţiile despre emoţii. Niciuna dintre ele nu va face să se schimbe ceva în viaţa copacului numit popular Spiritualitate şi nici nu va modifica miezul roadelor sale”. Folosiți un limbaj poetic și vizual în scrierile dumneavoastră. Este aceasta o abordare menită a oferi o mai bună înțelegere a modului de lucru cu sinele? Cât de important este limbajul folosit în susținerea procesului de transformare interioară pozitivă?
Limbajul poetic și imaginile favorizează extinderea receptării unui mesaj dincolo de gândirea discursivă. Au și avantajul de a putea sugera conținutul unei idei în mai multe planuri simultan, la nivel emoțional și senzorial, nu doar strict rațional. În final tot creierul, mintea, le procesează, doar că printr-o mai amplă includere a potențialului de trăire a omului. Cred că oferă cititorului și o mai mare libertate de interpretare, un prilej de reflecție și de reevaluare prietenoasă a propriilor idei și trăiri.
În evoluția speciei umane, muzica, arta vizuală, poezia, poveștile au o lungă istorie și, în consecință, sunt profund integrate în minte, cu mult mai mult decât achizițiile recente de felul expunerilor discursive.
Stilul exprimării unei idei determină într-o bună măsură felul în care ne raportăm la conținutul ei. Pentru unii oameni o expunere științifică despre cum funcționează creierul pentru a forma gânduri și cum putem interveni pentru o schimbare pozitivă, este suficient de mobilizatoare. Pentru alții imaginea gândurilor-păsări este mai convingătoare.
Cred însă că pentru susținerea transformării pozitive este esențial să ne păstrăm vie curiozitatea, starea de jucăușenie și relaxarea despre importanța de sine. Nu susțin că totul trebuie luat în joacă, am constatat însă că starea ludică interioară este o condiție pentru a ne păstra mintea deschisă.
Prezentați rețete pentru gospodărirea emoțiilor. De unde provin emoțiile destabilizatoare și cum putem demonta conflictele interioare?
Echilibrul interior ne este ușor destabilizat atunci când nu se întâmplă ce ne dorim ori ce ne așteptăm, sau se întâmplă ce nu ne dorim ori nu ne așteptăm. Nu atât emoțiile sunt destabilizatoare, cât credințele din spatele lor. Emoțiile pe care le percepem ca neplăcute și le numim negative sunt semnale că ceea ce se petrece este resimțit de minte-corp drept neplăcere sau pericol. Este un semnal pe care e sănătos să-l respectăm și să-l înțelegem corect. A ne gospodări emoțiile nu înseamnă a lupta cu cele „indigeste”, ci a extrage informația pe care o oferă și a decide, mai conștient, cum dorim să relaționăm cu noi înșine în momentul respectiv.
În general, o bună parte din reactivitatea emoțională provine din existența unui conflict între două sau mai multe dorințe. Pentru a demonta conflictul e nevoie să identificăm pe care dintre dorințe vrem să o îndeplinim și la realizarea căreia dintre ele renunțăm. Deși ideea e foarte simplă, iar punerea în practică ar duce la rezultate excelente, aplicarea ei în mod curent necesită antrenament. Mintea produce dorințe fără să țină cont că nu toate sunt compatibile între ele sau aliniate unei viziuni pe termen lung despre devenirea propriei persoane. Suntem proiectați de natură să alergăm după îndeplinirea dorințelor, fie că sunt despre achiziții materiale, despre dezvoltare personală sau „mai înalte”. Așa cum povestește rețeta „Pilaf de dorințe cu sos alb”, a produce dorințe este un semn de funcționare sănătoasă. Problemele apar când le consumăm în exces și pe nemestecate.
Uneori managementul stresului pare o idee complet imposibilă. Care este rețeta pentru un bun management al stresului și ce sfaturi le dați celor sceptici?
Stresul este o reacție sănătoasă, de adaptare, dar ajunge să fie o problemă de gestionat cu atenție atunci când apare des, durează mult și devine toxic. În înțelegerea mea, nu managementul stresului ar trebui să fie ținta demersurilor de schimbare, ci gestionarea relației cu sine. Aceasta ar însemna conștientizarea felului în care am învățat să reacționăm și dobândirea clarității despre cum dorim să acționăm. De pildă, e posibil să simt enervare atunci când în trafic cineva claxonează inutil, însă nimic nu mă obligă să pierd energie, la fel de inutil, adresând vorbe colorate celui pe care îl cred în culpă. Mă întrebați ce sfaturi aș da celor sceptici pentru un bun management al stresului… Ei bine, pe cei care și-au păstrat curiozitatea, simțul explorării și al descoperirii, care nu se tem să se confrunte cu idei care la prima vedere poate nu le sunt pe plac, îi îndemn să experimenteze rețetele din carte, începând, poate, cu rețeta „Supă clară de stres”.
Comunicarea cu sine și cu ceilalți determină modul în care gătim realitatea. Cum ne poate ajuta Metoda ESPERE să relaționăm viabil și eficient?
Metoda ESPERE oferă perspective utile și instrumente practice pentru a ne gestiona optim energia investită în relația cu sine și cu ceilalți. Pe scurt, este o pedagogie relațională bazată pe respectul de sine și pentru ceilalți, esențial pentru o comunicare viabilă și eficientă. În volumul Conversații cu tine. Relații și comunicare prin Metoda ESPERE, apărut la Editura Herald acum câțiva ani, expun reperele de bază ale acestei metode, integrându-le într-o abordare mai largă a temelor vieții. Și acolo găsiți rețete bune de încercat.
”Nu încrederea în sine ne lipseşte, ci trăirea deplină a sentimentului de incertitudine şi acceptarea neprevăzutului ca parte a stării de cunoaştere şi de automotivare către acţiune.” Cum putem accepta neprăvăzutul?
Mai ales atunci când e vorba de rezultatul demersurilor noastre către a obține ceea ce ne dorim sau de a evita ce ne imaginăm a fi neplăcut, starea de incertitudine poate fi resimțită până la nivel de suferință, uneori chiar de durere fizică. Nu ne convine atunci când ceva neprevăzut ne încurcă planurile. Or, impermanența și incertitudinea sunt regula. A accepta neprevăzutul înseamnă a constata faptele și a hotărî o nouă cale de acțiune sau a face o altă alegere. Pentru mulți, a accepta are conotații de supunere, de resemnare, pare a îndemna la inacțiune. În sensul pozitiv, a accepta înseamnă să constați că ceea ce se întâmplă doar se întâmplă, fie că e vorba de ceva neprevăzut, de emoții neplăcute, de stres sau de alte ingrediente care alcătuiesc viața de fiecare zi.
A fi împăcăți cu noi înșine că uneori ne este dificil, dacă nu chiar imposibil, să acceptăm, este condiția esențială pentru acea transformare pozitivă interioară despre care vorbeați la început, pentru a găti realitatea astfel încât să fie mai mult decât doar comestibilă. Bunica mea spunea că o mâncare nu iese bună și gustoasă dacă nu amesteci în ea dragoste și n-o faci cu atenție, fără să te gândești la altceva în timp ce-o pregătești. Și bunica nu era o persoană care să practice meditația ori care să fie preocupată de cunoaștere de sine sau dezvoltare personală. Bunica era doar iubitoare și înțeleaptă.
