Vineri, 19 ianuarie 2018, începând cu ora 17:30, la Cinema Elvire Popesco, va avea loc o discuție moderată de psihosociologul Vintilă Mihăilescu, la care vor mai participa cadre didactice, psihologi, medici și un reprezentant al asociației ACCEPT.
Elevi de la liceele din București vor participa la o dezbatere pe tema educației sexuale, după avanpremiera filmului 120 BPM/bătăi pe minut al regizorului Robert Campillo, care a abținut în 2017 Marele Premiu la Cannes.
Sunt doar şase ţări în Uniunea Europeană care nu includ “Eduația sexuală” în programa şcolară. Iar România este printre ele. Studiile arată că în lipsa educației sexuale, peste 50.000 de minore au devenit mame în ultimii 6 ani în țara noastră, iar România este fruntaşă la avorturi și codaşă la contracepţie în Europa.
Filmul „120 BPM/bătăi pe minut” porneşte de la fapte reale – acţiunile organizaţiei civice ACT UP din Franţa anilor 90, pentru a vorbi în final despre o temă cât se poate de actuală: trezirea din letargie a acelei pături din societate indiferentă la marile probleme sociale care o înconjoară. Mişcarea ACT UP este considerată a fi precursoarea mişcărilor civice de după anii 2000 care au condus în final la obţinerea unor drepturi fundamentale pentru diferite grupuri de minorităţi – de la cele sexuale la cele civice. Începută în Statele Unite şi extinsă în toată lumea, cu o organizare extrem de vizibilă şi eficientă în Franţa, se consideră că ACT UP a pregatit terenul pentru teme actuale de astăzi – de la căsătoria între pesoane de acelaşi sex şi până la campania de stopare a agresiunilor sexuale în industria americană de film.
„120 BPM/bătăi pe minut”, filmul care l-a făcut pe Almodovar să izbucnească în plâns
În plină epidemie, grupul de acţiune „Act Up” s-a implicat în viaţa publică, combatând prejudecata că SIDA este boala persoanelor de la periferia societăţii şi conştientizând opinia şi autorităţile asupra metodelor de prevenirea a acestei boli sau a metodelor de tratament. Dincolo de temă, „120 BPM” este o poveste sensibilă de dragoste, plină de forţă şi vitalitate, de emoţie şi compasiune, fiind aplaudat la scenă deschisă la Cannes minute în şir. Regizoul Pedro Almodóvar spunea despre 120 BPM/bătăi pe minut: „Pur și simplu iubesc acest film, care m-a impresionat de la început până la sfârșit și mult după aceea. Robin Campillo ne-a spus o poveste cu eroi adevărați, care au salvat multe vieți”.
Pentru elevii de liceu care au peste 15 ani și doresc să participe la dezbatere însoțiți de profesor, accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, și se face pe bază de înscriere la adresa: contact@piartvision.com, până pe 18 ianuarie. Pentru proiecțiile filmului „120 BPM/bătăi pe minut„ din 20 și 21 ianuarie, elevii de liceu care au peste 15 ani au acces la bilete cu valoare de 5 lei. Reducerea se aplică pe baza prezentării legitimației/carnetului de elev.
Oscar Weekend la a patra ediție
Cele mai titrate filme europene ale anului 2017, propuse sau aflate în cursa pentru Oscarul la categoria “Cel mai bun film într-o limbă străină”, vor putea fi urmărite în cadrul Oscar Weekend. Evenimentul, care are loc în weekend-ul 19-21 ianuarie, la Cinema Elvire Popesco, se află anul acesta la a patra ediție. Cinefilii vor avea ocazia să vizioneze producții cinematografice precum 120 BPM/bătăi pe minut (Robin Campillo, Franța), Marele Premiu la Cannes 2017, Loveless (Andrei Zvyagintsev, Rusia), recompensat la Cannes cu Premiul Juriului, On Body and Soul (Ildiko Enyedi, Ungaria), marele câștigător al Festivalului Internațional de Film de la Berlin, din acest an, Happy End (Michael Haneke, Austria) și Fixeur (Adrian Sitaru, România). Oscar Wekend are loc înaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 90-a ediție a premiilor Oscar (23 ianuarie). Gala decernării trofeelor va avea loc pe 4 martie.
Program complet: filmedefestival.ro/oscar-weekend/ Biletele pe Eventbook.ro
Oscar Weekend este organizat de Voodoo Films si Asociatia Cinemascop in parteneriat cu Ambasada Franței, Institutul Francez din București, Independența Film, Bad Unicorn, Domestic Film. Parteneri media: Radio România Cultural, Cariere, Glamour, Cine Fan, AaRC Partener de comunicare: Piart Vision