Vineri, 26 ianuarie 2018, de la ora 18.00, Trinitas TV lansează filmul documentar „Dinu Lipatti, muzică și geniu”, la sediul ICR din București, Aleea Alexandru, nr. 38, sector 1. În cadrul evenimentului va avea loc și anunțarea oficială a parteneriatului dintre Trinitas TV și Institutul Cultural Român. La eveniment va participa conducerea celor două instituții, membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București, personalități marcante ale lumii culturale din România, jurnaliști români și străini.
Filmul face parte din campania „Case memoriale” și aduce în atenția publicului viața și opera marelui muzician român. De la casa din București și domeniul de la Fundățeanca, până la Conservatorul de la Geneva, filmul prezintă aspecte inedite despre Dinu Lipatti, unul dintre cei mai mari pianiști ai secolului al XX-lea. Deși s-a stins la numai 33 de ani, acesta a lăsat umanității interpretări de geniu și compoziții cunoscute astăzi în lumea întreagă. Printre cei care evocă în film uriașa personalitate artistică a muzicianului se numără regretatul muzicolog și profesor Viorel Cosma, pianistul și compozitorul Corneliu Gheorghiu, prieten și coleg de studii cu Dinu Lipatti, biograful Grigore Bărgăuanu, precum și alți specialiști.
Campania „Case Memoriale” dorește sensibilizarea opiniei publice cu privire la importanța caselor memoriale, ca simboluri patrimoniale și identitare, din diferite regiuni ale României. Proiectul, în ansamblul său, își propune să evidențieze frumusețea arhitecturală a imobilelor, completată în mod fericit de notorietatea personalităților de care se leagă numele lor.