Douăzeci de jurnaliști germani se află zilele acestea la București, sosiți la invitația Asociației Editorilor din România (AER), instituție parteneră a Ministerului Culturii și Identității Naționale în pregătirea programului ediției din acest an a Târgului Internațional de Carte de la Leipzig. După conferința de presă din noiembrie 2017 de la Berlin, vizita jurnaliștilor germani la București reprezintă încă unul dintre momentele care pregătesc prezența României la ediția din acest an a Târgului Internațional de Carte de la Leipzig, unde România este țară invitată de onoare.
Jurnaliștii germani reprezintă instituții media dintre cele mai importante: de la ZDF, televiziunea publică germană, până la cotidiene cunoscute precum Frankfurter Allgemeine Zeitung, Tagesspiegel sau săptămânale ca Der Spiegel și Leipziger Volkszeitung.
Timp de două zile, luni (29 ianuarie) și marți (30 ianuarie), aceștia vor participa la o serie de evenimente, special gândite pentru a ajuta la o mai bună înțelegere a peisajului literar românesc contemporan și a pieței de carte de după 1989. În același timp, jurnaliștii germani au în plan și realizarea de interviuri cu scriitori români contemporani, plănuite pentru a atrage atenția cititorilor de limbă germană asupra celor peste 50 de evenimente aflate pe agenda României la Târgul Internațional de Carte de la Leipzig.
„Se spune despre scena literară românească că este foarte vie. În Germania, însă, nu se știe mare lucru despre ea. Această situație trebuie să se schimbe, odată cu prezența României ca țară invitată de onoare a Târgului Internațional de Carte de la Leipzig, ediția din 2018. Noi, jurnaliștii, suntem foarte curioși: cunoaștem, firește, scrierile atât de puternice ale lui Mircea Cărtărescu. O mai cunoaștem pe Nora Iuga, care a avut lecturi la Leipzig. Dar cine sunt ceilalți scritori români contemporani? Despre ce scriu? Cum abordează ei din punct de vedere literar traumele secolului XX? Ce atitudine au față de clișeele care circulă despre România? Cum se plasează ei în Europa? Și mai ales ce înseamnă această Europă? Se pare că România este un vecin european despre care în Germania se știe prea puțin. Literatura poate clădi aceste punți de legătură”, a declarant Silke Bartlick, jurnalist cultural la Deutsche Welle TV.
Următorul proiect-avanpremieră la ediția din acest an a Târgul Internațional de Carte de la Leipzig îl reprezintă mini-festivalul de film românesc din Leipzig. Sub motto-ul „Leaving (to) Romania”, în perioada 26 februarie-13 martie, peste 10 proiecte cinematografice românești (lungmetraje și documentare, într-o selecție realizată de criticul de film Mihai Fulger) vor rula la cunoscuta sală de cinema UT Connewitz din Leipzig.
România, țară invitată de onoare a Târgului Internațional de Carte de la Leipzig, ediția 2018:
În perioada 15-18 martie 2018, România este țară invitată de onoare a unuia dintre cele mai importante târguri de carte din lume, Leipziger Buchmesse. Semnarea de către Ministerul Culturii a acordului de participare ca țară invitată de onoare a ediției din 2018 semnifică nu doar reluarea şi stabilizarea conexiunilor culturale româno-germane, ci şi dezvoltarea de proiecte şi colaborări pe termen lung, în toate domeniile culturale şi academice.
„Romania. Zoom in” este mottoul sub care, în cadrul târgului, la standul României și în spațiile de evenimente consacrate dezbaterilor, ca Forum OSt-SudOst și Cafe Europa, precum și în alte spații cunoscute din Leipzig, vor avea loc peste 50 de evenimente care au în vedere promovarea autorilor români contemporani.
Arhitectura programului este concepută de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, în colaborare cu Ambasada României în Germania, Institutul Cultural Român de la Berlin, Târgul Internațional de Carte de la Leipzig, Traduki și Asociația Editorilor din România. Parteneri: Goethe-Institut Bukarest, Pro-Helvetia, Deutsches Kulturforum östliches Europa, UT Connewitz, Schaubühne Lindenfels, Schauspielhaus, Gallery KUB, Shauspielhaus, Ariowitsch Haus, Consulatul American de la Leipzig, Consulatul Român de la Leipzig, Primăria Leipzig, Stadtgeschichtliches Museum Leipzig, Michael Schmidt Stiftung, Hotel Arena, Vodafone, DLITE
Peste 40 de traduceri din literatura română vor apărea până la debutul ediției din acest an a cunoscutului târg de carte. Majoritatea evenimentelor vor fi axate pe promovarea acestor noi apariții, sprijinite în marea majoritate de Centrul Național al Cărții din cadrul Institutului Cultural Român.
România a mai fost țară invitată de onoare a cunoscutului târg de carte din Leipzig în 1998.