Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare Ambasada României în Republica Moldova şi Sala cu Orgă organizează două evenimente cu prilejul Zilei Culturii Naţionale: lansarea albumului fotografic ”Republica Moldova. Chişinău. Cultural” (ed. Princeps, 2017) şi tradiţionalul concert de muzică clasică.
Evenimentele vor avea loc pe data de 16 ianuarie 2018, la Sala cu Orgă, după cum urmează:
ora 17.00 – Lansarea albumului fotografic Republica Moldova. Chişinău. Cultural, în prezenţa autorului Ioan Mânăscurtă.
ora 18.00 – Concert de Ziua Culturii Naţionale susţinut de Orchestra Naţională de Cameră a Sălii cu Orgă sub bagheta maestrului Cristian Florea, Corul Naţional de Cameră a Sălii cu Orgă condus de Ilona Stepan şi soliştii: Ana Strezeva (orgă), Ion Negură (flaut), Ştefan Negură (nai) şi Radu Banariuc (vioară).
În program vor fi interpretate creaţii de Bach-Florea, Vivaldi, Bizet-Waxman, Verdi-Singelee, Bartok, Enescu şi Porumbescu.
Intrare liberă.
Partener media: TVR Moldova şi Radio Chișinău