În contextul în care Educația sexuală ca obiect de studiu în școli naște încă multe polemici în România, Centrul de Teatru Educațional Replika invită părinții și preadolescenții (10 -15 ani) la un dialog deschis. Spectacolul „Totul e foarte normal” abordează teme esențiale pentru o dezvoltarea sănătoasă a copiilor: rușinea de a vorbi despre corp și schimbările prin care trecem, sursele de informare despre viața sexuală, (dis)confortul de a discuta probleme intime în familie.
Prin îndrumarea psihologului Carmen Anghelescu, spectacolul este creat pentru a stimula dialogul între părinți și preadolescenți și de a preveni, pe cât posibil, sentimentele de vinovăție și rușine care însoțesc de multe ori descoperirea identității sexuale. ”Totul e foarte normal” se desfășoară într-un cadru foarte intim și prietenos și vorbește despre o vârstă a schimbărilor fizice, emoționale și intelectuale care se petrec la începutul adolescenței.
Sâmbătă, 3 februarie 2018, începând cu ora 19.00, are loc prima reprezentație pe anul acesta a spectacolului „Totul e foarte normal”, după două reprezentații de succes în luna decembrie. Părinții și copiii prezenți în sală și-au manifestat bucuria participării la spectacol de fiecare dată și au mărturisit că actorii și întreaga echipa le-au ușurat comunicarea în familie.
Spectacolul „Totul e foarte normal” reprezintă rezultatul unei ample documentări făcute de Leta Popescu și Alexa Băcanu pe tema sexualității în rândul adolescenților în cadrul RAR – „Rezidențe artistice la Replika”. Apoi, prin implicarea întregii echipe (Leta Popescu, Alexa Băcanu, Gabi Albu, Viorel Cojanu și Silvana Negruțiu), precum și a psihologului Carmen Anghelescu, documentarea a luat forma spectacolului.
Mihaela Michailov:
<< „Totul e foarte normal” e despre spusul și nespusul din familii. E despre mama și tata pe care ai vrea să-i întrebi ce e cu tine, ce e în tine, de ce nu ți-e bine sau de ce ți-e atât de bine de-ți vine să strigi în gura mare. E despre ce descoperi că ai: un corp cu care de multe ori nu știi ce să faci, o minte din care uneori ai vrea să ieși, o emoție care te doare și-atunci o lași să se piardă.
Eu, dac-aș mai avea 13 ani, aș vrea să-mi spună cineva: totul e foarte normal! >>
de Alexa Băcanu
regie Leta Popescu
scenografie arh. Gabi Albu
cu Viorel Cojanu și Silvana Negruțiu
psiholog consultant: Carmen Anghelescu
foto Andrei Runcanu
durata 1h
recomandat preadolecenților (10-15 ani) și părinților lor
INTRAREA este GRATUITĂ
pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile
e-mail: centrulreplika@gmail.com / tel.: +40732101860, +40787714551
adresa: Str. Lânăriei 93-95, sector 4
Centrul de Teatru Educaţional Replika reprezintă un spaţiu cultural interdisciplinar, dedicat explorării şi prezentării publice a creaţiilor artistice performative, concepute de artişti activişti într-o strânsă relaţie cu comunitatea. Artiştii şi cetăţenii activi dau replică problemelor comunităţilor.
Centrul Replika își propune să devină o platformă de creație pedagogică și artă participativă prin care categorii de public marginalizate să se poată autoreprezenta și să-și poată crea arta care le definește nevoile și așteptările. Credem că accesul la orice manifestare culturală trebuie să fie gratuit, susţinut de întreaga comunitate.
În 2016, Centrul de Teatru Educaţional Replika a obținut premiul AFCN pentru incluziune socială și dialog intercultural și a fost nominalizat la Premiile Radio România Cultural, secțiunea “Proiecte culturale şi festivaluri”.