Mie, poezia Violetei Anciu nu-mi place. În viața asta, mie îmi plac cu totul alte lucruri decât poeziile. Nici nu mă încântă poezia Violetei! Doar uneori cântecele mă încântă.
Cu mine, poezia Violetei face cu totul altceva: mă trece strada când nu am nevoie!
Îmi schimbă macazurile trenurilor și tramvaielor cu care călătoresc de plăcere. și mă trezesc acolo unde ea, poetul, a vrut să mă aducă și să-mi spună ceva foarte important, la o cafea. Sentințe și situări aproximative, dar asumate, față de adevăr sunt versurile din cartea aceasta a Violetei Anciu.
Poezia nu are sex, deci cu “alte mașini și-un fotograf amator“ Violeta nu a intenționat să mă seducă. Ci doar să-i pună în față maimuței care sunt, acea oglindă care-o arată bărbat sau femeie.
Cartea Violetei nu mi-a plăcut, ci m-a omenit. Sunt acolo câteva versuri care mă ajută să duc la un capăt ziua de azi, să respir ziua de mâine, să nu mor poimâine, pentru că s-ar putea să mă amuz copios răspoimâine.
Mă simt foarte bine când Violeta Anciu mă trece strada fără să i-o cer și îmi schimbă viața! Chiar îmi place! Fiindcă, de multe ori, am auzit-o cum, însingurată, cântă la semafor…
Ciprian Chirvasiu