Celebrul profesor de neurologie la Universitatea Tel-Aviv, Jean Askenasy, membru de Onoare al Societății Franceze de Neurologie, membru al Academiei de Ştiinţe New York , membru de Onoare al Academiei de Știinţe Medicale Române, a trimis pe adresa AgențiadeCarte.ro o scurtă scrisoare publică prin care îndeamnă oficialitățile române să mute ambasada României la Ierusalim, în viitorul cel mai apropiat. ”Președintele Truman a fost primul care a recunoscut dreptul Israelului la independență și Cehia a fost primul stat care ne-a dat armele cu care ne-am apărat în războiul inițiat de popoarele arabe vecine, în primele zile ale existenței noastre statale. După 70 de ani, Președintele Trump a declarat Ierusalimul drept capitala de drept a Israelului și Cehia a fost prima care a declarat că mută ambasada la Ierusalim. În calitatea mea de cetățean israelian, de elev al Școlii de Neurologie Gheorghe Marinescu și de membru de Onoare al Academiei Române, consider că România ar putea încununa cei 70 de ani de “relații diplomatice neîntrerupte” cu Israelul prin mutarea ambasadei Române la Ierusalim, în viitorul cel mai apropiat”, a scris Profesorul Jean Askenasy.
Profesorul Jean Askenasy s-a născut într-o familie de evrei români asimilaţi din Craiova şi a fost absolvent (cu peripeţii) al Colegiului Carol I din Craiova. Jean Askenasy este absolvent al Facultăţii de Medicină din Cluj, promoţia 1954. În 1969 obţine titlul de Doctor în Ştiinţe al Universităţii C.I. Parhon. Este şeful secţiei de Neurologie la Spitalul 2 CFR până în 1972, când emigrează în Israel. Lucrează în continuare la Spitalul Universitar Ichilov, la Institutul de Ştiinţe Weitzman şi la Centrul Medical Universitar Sheba. În 1980 se află în SUA ca Profesor Asociat la Universitatea New York, Mount-Sinai School of Medicine, iar în 1986 la Universitatea Pierre et Marie Curie şi la Clinica Charcot a Spitalului Salpetrière, în Franţa. În 1981 devine Cetăţean de Onoare al oraşului Yeruham. În 1963 i se confera în Franţa medalia „Journées Internationales de Grenoble“, iar în 1995, medalia „Pierre Castaigne“; în 1999 este învestit înalt Ofiţer al Ordinului Mono, în Togo, iar în 2003 Academia Romana îl distinge cu „Meritul Academic“. În prezent este preşedintele Societăţii Israeliene de Cercetare a Somnului. Profesorul Jean Askenasy a scris nenumărate articole ştiinţifice de referinţă în domeniul neurologiei şi al medicinei somnului. Este autorul cărţilor de ştiinţă: „Violenţa“ (1995, Dartmouth Publishing Company, Sidney, 1995), „Somnul, treimea cenuşie a vieţii“ (Ed. Oram, 1996) şi „Creierul şi universul său“ (Ed. Hasefer, 2007). A publicat şi volumul „Dosarul 148074“ (2008), povestea dosarului său de la Securitate. Cartea este dedicată fostului prim-ministru al Israelului, Golda Meyr, directorului ei de cabinet, Simba Dinitz, şi lui Şeike Dan care, împreună, au reuşit să obţină aprobarea de emigrare a „refuznicului” Jean Askenasy şi a familiei sale. Golda Meyr, în cadrul vizitei sale din primăvara lui 1972 în România, i-a cerut preşedintelui Nicolae Ceauşescu aprobarea cererii sale de emigrare.