Sâmbătă, 18 noiembrie 2017, începând cu ora 14.00, în sala de festivităţi a Şcolii Gimnaziale Stoeneşti (com. Floreşti-Stoeneşti), cea de a cincea ediţie a Festivalului Toamna Culturală Bolintineană (TCB) continuă cu un nou eveniment – Clubul de Istorie. Satul Stoeneşti este unul cu o veche şi bogată istorie, inclus arealului cultural bolintinean, spaţiu în care comunităţile au fost dintotdeauna interconectate prin legături şi interese complexe.
Pentru a ajunge la Stoeneşti, din Autostrada A1, Km 30, se va merge în direcţia satului Palanca, până la bifurcaţia cu DC150, drum care se deschide pe partea dreaptă a şoselei. Urmând acest drum în direcţia Stoeneşti, pe dreapta se poate vedea Conacul Serachitopolu, apoi, trecând apa Sabarului, casa celei care a inspirat vestita romanţă „Smaranda de peste Sabar”, o frumuseţe de odinioară a satului Palanca, cântată în versuri de poetul Stan Palanka. Continuând călătoria, pe stânga şoselei vom admira două monumente de epocă brâncovenească, biserica Bunavestire şi conacul Gavril Drugănescu. Continuând în aceeaşi direcţie, pe dreapta, întâlnim două instituţii: sediul primăriei Floreşti-Stoeneşti şi biserica ctitorită de Scarlat Stoenescu. De aici, la mică distanţă, pe partea stângă a drumului, într-o curbă în unghi drept se află clădirea Şcolii Gimnaziale Stoeneşti, gazda evenimentului.
Ca şi celelalte manifestări din acest an din programul Festivalului Toamna Culturală Bolintineană, tema celui de faţă este legată de aniversarea, anul viitor, a Centenarului Marii Uniri.
Invitatul principal este d-na Ştefania Dinu, muzeograf, dr. în istorie, director al Muzeului Naţional Cotroceni, care va susţine prelegerea cu tema Familia regală şi Războiul de Reîntregire.
Tot la partea de istorie şi-au anunţat intervenţiile şi unii dintre membrii Clubului de Istorie: Constantin Bărbuţă, Ştefan Crudu, Marian Grigore, Vasile Grigore, Gianina Mehedinţu.
La partea artistică vor contribui elevii şcolilor din Stoeneşti şi Palanca, ca şi trupa formată din Cristian Ciubuc, Traian Ciubuc şi Ileana Răcaru, care va interpreta două cântece „bolintinene”: Smaranda de peste Sabar şi La Bolintinul din Vale.
Un alt punct, de mare interes credem noi, va fi vizionarea filmului documentar Origini: Bolintin, tărâmul apelor, despre începuturile comunităţii bolintinene: regia Ciprian Necşuţu, scenariu Vasile Grigorescu, prezentator Iulian Băeţel.
Organizatorii acestui eveniment inclus Festivalului Toamna Culturală Bolintineană 2017 sunt Asociaţia pentru Cultură şi Tradiţie Istorică Bolintineanuşi revista Sud, cu sprijinul Consiliului Local şi Primăriei oraşului Bolintin Vale (primar Daniel Trăistaru) şi implicarea Şcolii Gimnaziale Stoeneşti (director prof. Constantin Drăguşinoiu) şi a profesorilor Gianina Mehedinţu şi Corneliu State..
Prin urmare, sunteţi invitaţi să savuraţi o porţie de cultură autentică!