În perioada 10-12 octombrie 2017, la Universitatea Națională de Muzică din București, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București împreună cu Universitatea de Muzică Liszt Ferenc – Institutul Kodály din Budapesta a organizat Seminarul ”Kodály Institute moves to Bucharest. Muzică pentru toți prin bucuria cântatului și prin mișcare.” Seminarul a avut loc în cadrul Anului Kodály, declarat ca atare și de UNESCO, ca recunoaștere a întregii activități a compozitorului, etnomuzicologului și pedagogului maghiar Kodály Zoltán, cu ocazia comemorării a 50 de ani de la dispariţia sa și a 135 de ani de la naștere.
Seminarul organizat la București a avut ca scop promovarea metodei de predare a muzicii pentru toate vârstele, denumită Metoda Kodály, inclusă în lista patrimoniului cultural UNESCO. La aceste cursuri au fost invitaţi muzicieni profesioniști, pedagogi de grădiniță și școală generală, profesori de muzică și studenți – viitori pedagogi, interesați de cultura muzicală maghiară și de această metodă de predare a muzicii, aplicată din Japonia până în Statele Unite ale Americii.
La seminarele cu limba de predare engleză s-au înscris peste cincizeci de pedagogi, dar și dirijori amatori. Printre cei interesaţi s-au numărat şi muzicologi, compozitori și psihologi care cred în concepțiile de pedagogie ale lui Kodály Zoltán, potrivit cărora „Muzica este hrană sufletească și ea nu poate fi suplinită cu nimic…”, respectiv: „Cântatul și muzica trebuie predate la școală în așa fel încât să nu devină un chin, ci o bucurie pentru copii, și să le trezească acestora setea pentru o muzică mai nobilă…”.
Cursurile au fost susţinute de către profesori cu mare experienţă în domeniu, din cadrul Universităţii de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta – Institutul Kodály: Dr.SZABÓ Orsolya – pian, muzică şi mişcare, Dr. BENEDEK Mónika – solfegiu, dirijat coral şi PLATTHY Sarolta – pedagogie muzicală. Programul a fost bine structurat, de-a lungul celor trei zile participanţii au avut ocazia să cunoască mai profund metoda Kodály în cadrul cursurilor de metodologie şi solfegiu, iar în afara acestor două materii au putut opta între dirijat coral şi cunoaşterea metodei Szo, care transpune metoda Kodály în interpretarea instrumentală.
Participanţilor care au frecventat toate cursurile li s-au oferit diplome în cadrul festivităţii de închidere a seminarului organizate la Institutul Balassi din Bucureşti, unde tânărul pianist clujean NAGY Gergő a susţinut un recital extraordinar.