Premiul PEN România se acordă unei cărți apărute în anul anterior, care exprimă în paginile sale, indiferent de genul abordat dar de o manieră înalt estetică și morală, valorile de implicare civică, libertate a cuvântului, promovarea democrației, păstrarea memoriei colective, apărarea drepturilor omului etc, idei susținute pe plan mondial de organizația PEN Internațional. Juriul – alcătuit din Gabriela Adameșteanu, Magda Cârneci, Adina Dinițoiu, Caius Dobrescu și Radu Vancu – a selectat lista scurtă a nominalizărilor.
Nominalizările sunt (în ordine alfabetică):
Ruxandra Cesereanu Fugarii. Evadări din închisori și lagăre în secolul XX, Polirom, 2016
Radu Pavel Gheo, Disco Titanic, roman, Polirom, 2016
Andrei Oișteanu, Sexualitate și societate: istorie, religie și literatură, Polirom, 2016
Marta Petreu, Generația ʼ27 între Holocaust și Gulag.eseu, Polirom, 2016
Andrei Pleșu, Neliniști vechi și noi, eseu, Humanitas, 2016
Câștigătorul premiului PEN România va fi anunțat în data de 25 noiembrie 2017, în cadrul târgului de carte Gaudeamus de la București.
[…] http://www.agentiadecarte.ro/2017/11/pen-romania-anun%C8%9Ba-lista-nominalizarilor-pentru-premiul-pe… […]