În perioada 25 noiembrie – 3 decembrie 2017, Institutul Cultural Român, prin filiala sa de la Madrid și Centrul Național al Cărții, în colaborare cu Ambasada României în Statele Unite Mexicane, participă pentru a doua oară consecutiv cu stand național la cel mai important târg de carte din America Latină, Târgul Internațional de Carte de la Guadalajara, Mexic. Peste 100 de titluri traduse din literatura română în limba spaniolă vor fi disponibile spre vânzare la standul României. Târgul este al doilea cel mai important din lume în ceea ce privește prezența editorială, după cel de la Frankfurt, și al doilea cel mai mare din lume ca număr de vizitatori, după cel din Buenos Aires. Anul acesta, literatura română va fi reprezentată de două voci proeminente ale prozei și poeziei: Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana.
Ediția din 2016 a reunit 1983 de edituri din 44 de țări, peste 20.000 de profesioniști și aproape 2.400 de ziariști acreditați. La cele nouă zile de activități au participat aproape 800.000 de vizitatori.
Participarea românească cu stand național, în 2016, a coincis cu acordarea Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice scriitorului Norman Manea, acesta devenind, astfel, primul scriitor român recompensat cu acest prestigios premiu. La activitățile derulate pe perioada celor nouă zile de târg au mai participat scriitorii Dan Lungu, Dinu Flămând și Ioana Gruia.
Anul acesta, literatura română va fi reprezentată de două voci proeminente ale prozei și poeziei: Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana.
Mircea CĂRTĂRESCU va lua parte, la Ciudad de Mexico, la o serie de evenimente, conform următorului program:
Miercuri, 22 noiembrie – Lansarea romanului Solenoide, Ciudad de Mexico, în traducerea lui Marian Ochoa de Eribe, la librăria El Péndulo. Invitat: scriitoarea Guadalupe Nettel. Evenimentul este organizat de Editura Impedimenta.
Joi, 23 noiembrie– întâlnire cu presa la Ciudad de Mexico.
Prezența lui Mircea Cărtărescu la Ciudad de Mexico beneficiază de sprijinul Ambasadei României în Statele Unite Mexicane.
Sâmbătă, 25 noiembrie, 17:30, Salón de la Poesía – Lectură de poezie. Mircea Cărtărescu este prezentat de Jeanette Clarriond, Vaso Roto Ediciones
Duminică, 26 noiembrie, 20:00 Salón 3 – Conferință magistrală „Edificio de la literatura”. Scriitor va fi prezentat de editorul său spaniol, Enrique Redel.
Luni, 27 noiembrie, 19:00 – Mircea Cărtărescu participă la inaugurarea Festivalului Literelor Europene alături de scriitorii Tiziano Scarpa, Tommy Wieringa și Radka Denemarková.
Ana BLANDIANA va susține o conferință pe tema cenzurii în timpul dictaturii comuniste și în noua realitate capitalistă și va lua parte în diferite evenimente din cadrul Târgului, conform următorului program:
Luni, 27 noiembrie
18.00, Salón A – Conferința „Desde la censura como forma de libertad hasta la libertad como forma de censura“ susținută de Ana Blandiana. În dialog cu jurnalista Sylvia Colombo.
20.00, Salón Mariano Azuela – Prezentarea volumelor Proyectos de pasado și Las cuatro estaciones, publicate la Editura Periferica. Eveniment realizat cu sprijinul editurii.
Marți, 28 noiembrie
19.00 Salón de la Poesía – Lectură de poezie. Prezintă Carmen Villoro.
Miercuri, 29 noiembrie
19.00, Salón C – Prezentarea volumelor de poezie El sol de más allá y El reflujo de los sentidos, Mi patria A4 și Octubre, noviembre, diciembre apărute la Editura Pre-Textos. Prezintă Lola Larumbe, librăria Rafael Alberti Madrid. Eveniment realizat cu sprijinul editurii.