Vineri, 27 octombrie 2017, ora 20.30, și duminică, 29 octombrie, ora 19.00, Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la spectacolul „Inocentul” de Radu Băieșu, după un text al lui Ion Băieșu.
Înainte de a deveni un scriitor adevărat, Ion BĂIEȘU a fost gazetar. Astfel, a bătut în lung și în lat țara și prin intermediul unei rubrici din ziarul „Scânteia tineretului”, intitulată „De la om la om”, a putut intra în contact cu nenumărate prototipuri ale personajelor operei sale. Cea mai mare parte a scrisorilor primite era expediată de diverse femei, tinere și mai puțin tinere, care îi cereau sfaturi în legătură cu spinoasa problemă a amorului, împărtășit sau nu. Astfel, a descoperit o mină de aur, ce i-ar fi umplut de bucurie până și pe Ilf și Petrov. În demersul teatral, intitulat nu întâmplător „Inocentul”, regizorul Radu Băieșu și actorul Dan Tudor, folosind cuvintele lui Băieșu, și-au propus să-l descopere pe omul (Caragiale l-ar fi numit ”rromân”) de lângă noi. Vecin, coleg de serviciu, sau chiar rudă, debitând gogomănii cu imensă seriozitate, stabilind reguli de viață și chiar idealuri, într-o halucinantă confuzie a termenilor și sărind adesea pârleazul spre absurd. Personajul ni se spovedește cu mândrie, convins fiind de justețea raționamentelor sale aberante și în final ne cere chiar și aprobarea. Între două trenuri, unde altundeva decât în bufetul gării (că nu degeaba a fost Caragiale patronul cârciumii din gara Mizil), Costel, cu ingenuitate, își povestește viața, făcându-ne martori ai unei existențe care ar părea banală, dacă n-ar fi bântuită de absurdul generat de o societate alienată de formalismul ei găunos.
Celelalte reprezentații ale spectacolului au loc pe 4 noiembrie, 26 noiembrie și 2 decembrie 2017.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Rezervările se fac pe adresainfo.mnlr@gmail.com. Atenție, rezervările de genul Going to Event nu sunt luate în considerație!