În zilele de 28-29 octombrie 2017, la Teatrul Dramaturgilor Români au loc primele reprezentații ale spectacolului ”BALUL CIMITIRULUI” după un text de George Astaloș, în regia lui Alexander Hausvater.
BALUL CIMITIRULUI este o comedie lirică în care umorul, uneori negru, se împletește cu o pledoarie pentru speranță și regăsirea umanității. Cel mai nou spectacol din repertoriul teatrului propune o viziune nouă asupra dragostei care este mai presus de moarte. Lumea se poate schimba prin frumusețe și iubire, oricât de dramatice ar fi împrejurările.
Pentru că cererea de bilete a fost foarte mare și spectacolele din 28 și 29 octombrie sunt SOLD OUT, s-au pus deja în vânzare biletele pentru 3 și 4 noiembrie, spectacole care se joacă la sediul TDR din Calea Griviței 64-66 la ora 19.00.
Premiera oficială a spectacolului va fi pe 6 noiembrie 2017 la ora 20.00, în deschiderea primei ediții a Festivalului Dramaturgiei Românești Contemporane.
Festivalul Dramaturgiei Românești Contemporane se va desfășura în perioada 6-12 noiembrie 2017 la București. În cadrul festivalului participă spectacole cu piese românești contemporane ale unor teatre profesioniste naționale, municipale sau companii teatrale private.
Biletele pentru toate spectacolele și evenimentele TDR se pot cumpăra online pe www.bilet.ro, la sediul teatrului din Calea Griviței 64-66 sau la Casa de bilete stație Metrou Unirii 1.
Detalii despre programul și proiectele TDR veți găsi accesând www.teatruldramaturgilor.ro.
Toate spectacolele TDR sunt supratitrate în limba engleză.