În perioada 18 octombrie – 23 noiembrie 2017, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va găzdui expoziția „Voiaje pe șevalet”, semnată de artistul român Sorin Adam. Expoziția cuprinde aprox. 20 de lucrări, cu dimensiunea 50×70, uleiuri și pasteluri, menite să omagieze tradiția artistică a călătoriei în pictura interbelică românească.Cu ocazia expoziției publicul va avea posibilitatea să descopere perspectivă personală a pictorului asupra unor destinații străine preferate de marii artiști interbelici, realizând un dialog simbolic peste decenii între generația clasică de artiști români și pictorii secolului XXI. Vernisajul expoziției va avea loc în data de 18 octombrie 2017, la ora 18:00.
Expoziția este deschisă la sediul ICR Tel Aviv, B-dul Shaul Hamelech 8, etaj 6, de luni până joi, între orele 10:00 – 16:00, precum și în timpul evenimentelor organizate la sediu în această perioadă.
Considerat unul dintre cei mai prolifici artiști români ai momentului, Sorin Adam cuprinde în compozițiile sale, dincolo de simfonia cromatică, o impresionantă forță de cuprindere a peisajelor, vizibilă prin precizia construcției în culoare, structurarea cu atenție a compoziției și a arhitecturilor. Profesorul său – maestrul Vasile Grigore l-a portretizat drept „un talentat pictor, cu un destin de mare artist și continuator al iluștrilor pictori europeni Gheorghe Petrașcu, Nicolae Dărăscu sau Corneliu Baba.”
Asumându-și această moștenire, Sorin Adam propune o expoziție care să omagieze tradiția artistică a călătoriei în pictura interbelică românească. Călător pasionat, Sorin Adam a refăcut el însuși itinerarii simbol ai marilor maeștri interbelici, din Bretania lui Theodor Pallady către Florența lui Ștefan Popescu și Gheorghe Petrașcu, până la Istanbul-ul lui Iosif Iser sau Maroc-ul lui Henri Catargi.