Sâmbătă, 14 octombrie 2017, de la ora 14.00, la Conacul Djuvara din satul Floreşti, comuna Floreşti Stoeneşti, judeţul Giurgiu, debutează cea de a cincea ediţie a Festivalului Toamna Culturală Bolintineană (TCB) . Pitoreasca locaţie se află pe malul drept al Sabarului, peste drum de biserica ctitorită la anul 1715 de familia boierilor Florescu.
În acest an, organizatorii TCB şi-au propus să ofere o alternativă la atât de aglomeratul Bucureşti, printr-o serie de evenimente de calitate, la care sunt invitate personalităţi remarcabile ale culturii româneşti contemporane.
Pentru a ajunge la Floreşti, se pleacă din Bucureşti pe autostrada A1. Mai înainte de Km 30, pe partea stângă se poate observa un grup de clădiri în mijlocul unui parc plin de vegetaţie, care formează ansamblul fostului Spital Poenărescu, donaţie de sfârşit de secol XIX a marelui filantrop Dimitrie Poenărescu. La Km 30 se părăseşte autostrada, iar drumul se desparte în două: spre Bolintinul din Vale, locul natal al marelui poet Dimitrie Bolintineanu şi spre Palanca, de unde se urmează în direcţia Floreşti. Pe drum, pe partea dreaptă, se poate vedea Conacul Serachitopolu, apoi, pe malul stâng al Sabarului casa celei care a inspirat vestita romanţă „Smaranda de peste Sabar”, o frumuseţe de odinioară a satului Palanca. Continuând călătoria, pe stânga şoselei vom admira două clădiri de epocă brâncovenească, biserica şi conacul Gavril Drugănescu. La mai puţin de doi km de aici, ne întâmpină, maiestuos, bătrânul Conac Djuvara, gazda evenimentului inclus în programul Toamnei Culturale Bolintinene 2017. Aici, pe lângă arhitectura deosebită a conacului şi parcului înconjurător, în interior se pot admira Sala de spectacole, un adevărat teatru în miniatură unde se delectau boierii de odinioară, bogata bibliotecă, posedând câteva mii de volume, unele de mare valoare bibliofilă, colecţia de artă populară românească sau, în vastele beciuri de epocă brâncovenească, Sala Comorilor, numită şi a „Scheletelor”, după remarca unui vizitator mai fricos.
La eveniment participă importanţi oameni de cultură, scriitori şi jurnalişti – Ion Andreiţă, Florin Colonaş, Nicolae Dan Fruntelată, Nicolae Scurtu, Vasile Szolga – care vor discuta despre Primul Război Mondial şi Marea Unire oblindite în literatură şi artă. De asemenea, locuitorilor din satul Floreşti li se va reaminti că anul acesta satul lor a aniversat 540 de ani de la prima atestare documentară. Un alt punct de interes al programului acestei zile va fi vizionarea, în premieră, a filmului documentar Origini – Bolintin, tărâmul apelor.
Organizatorii acestui eveniment inclus Festivalului Toamna Culturală Bolintineană 2017 sunt Asociaţia pentru Cultură şi Tradiţie Istorică Bolintineanu şi revista Sud, cu sprijinul Consiliului Local şi Primăriei oraşului Bolintin Vale (primar Daniel Trăistaru) şi implicarea Primăriei comunei Floreşti Stoeneşti (primar Marius Niţescu) şi d-lui Gheorghe Balcan.