În perioada 10-14 octombrie 2017, ca parte integrantă a aniversării de 10 ani a celui mai mare showroom de piatră naturală din România, PIATRAONLINE, la Galeria de artă Galateca va avea loc expoziția ”Pleasures of Paradox. The Fine Stone”, semnată de artistul japonez Hirotoshi Ito. Expoziţia cuprinde 15 lucrări din piatră care sfidează concepțiile tradiţionale despre acest material, iar accesul publicului la expoziție este gratuit.
„Anul acesta sărbătorim 10 ani pe piața materialelor de construcție și design, iar expoziţia Pleasures of Paradox. The Fine Stone este cea mai potrivită modalitate pentru a marca acest eveniment. Pentru noi, la fel ca pentru Hirotoshi Ito, piatra naturală este un adevărat generator de inspiraţie. De aceea, viziunea sa artistică ne-a inspirat să organizăm acest eveniment, pentru a prezenta sculpturile sale originale și publicului din România”, a declarat Mariana Brădescu-Constantinescu, Managing Partner PIATRAONLINE.
O caracteristică proeminentă a lucrărilor lui Hirotoshi Ito este încercarea lui de a crea iluzia că piatra este mai mult decât un simplu material. Deși majoritatea dintre noi consideră piatra un material dur și rece, aceasta este pentru Hirotoshi Ito pânza perfectă, având un potenţial foarte mare de a crea adevărate poveşti, pline de umor şi caldură.
Potrivit artistului, “respectarea și utilizarea caracteristicilor naturale ale materialului original este un aspect foarte vechi și important al culturii japoneze, în special în concepţia creativă cunoscută sub numele de Mitate, care implică replasarea unei semnificații într-un context nou”.
„Despre piatră putem spune multe cuvinte de laudă, însă la o primă vedere parcă nu ne vine să admitem că este flexibilă, caldă sau că ne inspiră în vreun fel. V-ați imaginat vreodată un pulover sculptat în piatră? Sau poate un zâmbet ieșind triumfător din roca ‘rece’? Hirotoshi Ito ne provoacă să vedem dincolo de aparențe, descoperind astfel noi fețe ale pietrei”, a declarant Ioana Ciocan, vicepreşedinte Uniunea Artiştilor Plastici din România şi curator al expoziţiei.
Hirotoshi Ito provine dintr-o familie cu o tradiţie de peste 100 de ani în prelucrarea pietrei şi a absolvit Universitatea de Artă din Tokyo în anul 1982. În general, artistul lucrează cu materiale precum marmura sau granitul, modificând suprafața naturală a pietrei în forme sculpturale unice. Toate lucrările sale fac referire la imagini, obiecte sau experiențe obișnuite, din viața de zi cu zi.
Expoziţia poate fi vizitată la Galeria Galateca în perioada 10-14 octombrie 2017 şi este cu intrare liberă.
Detalii eveniment: Expozitie Ito – PIATRAONLINE
Despre PIATRAONLINE
Primul magazin online din România dedicat exclusiv pietrei naturale pentru amenajări interioare și exterioare. Compania ROCK STAR CONSTRUCT, sub care operează brandul PIATRAONLINE, are o istorie de 10 ani pe piața românească și este în topul furnizorilor de piatră naturală din țară.
În ultimii ani, PIATRAONLINE a cunoscut o creștere spectaculoasă — de la dezvoltarea colaborărilor cu cariere de piatră aflate în străinătate (piatră naturală disponibilă în magazinul online și în showroom provine din cele mai bune cariere din lume, precum Spania, Grecia, India, Turcia, Egipt , Brazilia ), la deschiderea celui mai mare showroom de piatră naturală din România (peste 1000 de metri pătrați și 100 de spații-concept care pun în valoare frumusețea pietrei naturale).
În noiembrie 2016, PIATRAONLINE a câștigat locul I la categoria „Casă, Grădina și Unelte” în cadrul celei de a 11-a ediții anuale a Galei Premiilor eCommerce (GpeC).
Adresă showroom: Aleea Teişani nr 137A, Sector 1, Bucureşti.
Mai multe detalii aici: www.piatraonline.ro
Social Media: www.facebook.com/PIATRAONLINE
Video prezentare showroom: youtu.be/GBcpneNho0Q