Sâmbătă, 7 octombrie 2017, ora 10, la Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi”, Asociaţia „Universul Prieteniei” Iaşi vă invită la evenimentul “Toamnă culturală ieşeană”, unde se vor lansa volumele “Zidiri. Scriitorul Emilian Marcu şi cărţile lui”, autor Mioara Bahna (membru USR), Editura Rafet Rm.Sărat, 2017 şi “Tărâmul inocenţilor”, roman, autor Emilian Marcu (membru USR), Editura Princeps Multimedia, Iaşi, 2017. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Sunt invitaţi la eveniment scriitorii ieşeni Liviu Apetroaie, Nicolae Busuioc, Vasile Diacon, Vasile Fluturel, Constantin Mănuţă, Nicolae Panaite, Valentin Talpalaru (membrii USR), dar şi scriitorul şi jurnalistul Romeo Ioan Roşiianu, fondatorul cenaclului şi revistei eCREATOR, de la Baia Mare.
Evenimentul va fi moderat de Rodica Rodean-preşedinta Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi.
Organizatori: Asociaţia „Universul Prieteniei” Iaşi şi Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi”.
”A scrie despre literatură cere întâi de toate să ştii să citeşti literatură. Mioara Bahna a venit în critica literară cu ştiinţa cititului profesionist, a judecăţii de valoare fondată pe un aparat teoretic temeinic asumat…”– Florin Dochia –membru USR
„Ceea ce este remarcabil, în primul rând, în romanul (romanele) lui Emilian Marcu este o uriaşă disponibilitate a textului de a putea fi citit în lecturi diversificate, autorul relevând, într-un acelaşi text, multiple faţete ale unei personalităţi literare, fără ca acest aspect să fie un simplu joc determinat de regulile unei orientări moderniste, postmoderniste, postpostmoderniste.”– Prof.univ.dr.Constantin Dram-membru