După aproape un an de la premieră, spectacolul de dans contemporan DORIAN revine în această toamnă cu 3 reprezentații la Teatrul Odeon, prima dintre ele programată pe 30 septembrie 2017, iar apoi, în cadrul Festivalului Național de Teatru, unde spectacolul face parte din selecția oficială, pe 22 și 23 octombrie 2017.
Produs de Asociația Culturală Control N, spectacolul DORIAN pleacă de la o premisă, pe cât de absurdă, pe atât de puternică și de imposibil de ocolit: sfârșitul lumii va veni în 24 de ore. Spectacolul îl urmărește pe Dorian, un bărbat care își trăiește viața singuratică de zi cu zi între biroul său dintr-o corporație și pereții apartamentului său. Pe 5 octombrie 2016, la ora 8:00, află că în 24 de ore va veni sfârșitul lumii. Hotărăște să își trăiască ultimele momente de viață închis în apartamentul său, trecând de la rutină la panică și ajungând până la liniște și acceptare – acceptarea unui trecut complicat, un prezent incert și un viitor apocaliptic. Spectacolul este construit pe juxtapunerea dansului contemporan cu proiecții multimedia. Jocul creat între mișcarea fizică, reală, concretă, construită sub ochii spectatorului și imaginile surprinse în proiecțiile video va duce către descoperirea trecutului și prezentului din viața lui Dorian.
DORIAN este construit în jurul unui singur actor-dansator: George Albert Costea.
Teaser „DORIAN”: http://bit.ly/2xarEmJ
Pasionații de dans contemporan și teatru din București vor avea 3 ocazii să vadă spectacolul în această toamnă, la Teatrul Odeon, sala Studio:
30 septembrie | 19:30
Bilete pe: bilete.teatrul-odeon.ro
Reprezentații în cadrul Festivalului Național de Teatru:
22 octombrie | 22:00
23 octombrie | 20:00
Bilete pe: https://www.mystage.ro/spectacole/FNT-689
Spectacolul se va mai putea vedea în această toamnă și la Tulcea, pe 2 octombrie, în cadrul Festivalului Tragos, organizat de Centrul Cultural Jean Bart, într-un turneu cofinanțat din bugetul local al Municipiului Tulcea.
În data de 14 octombrie DORIAN pornește în turneul național și poate fi văzut, în lunile octombrie și noiembrie, pe scenele teatrelor din Buzău, Cluj, Târgu Mureș și Sibiu.
Oana Răsuceanu semnează conceptul, regia și coregrafia spectacolului, regizorul Iulia Rugină, alături de Adrian Câmpean, Dan Adrian Ionescu și Mizdan, proiecțiile multimedia, iar Mihai Dobre semnează muzica originală a spectacolului.
Cu o activitate intensă ca scenarist de film, Oana Răsuceanu a absolvit în 2007 un Master în Artă Coregrafică în cadrul UNATC și de atunci a derulat o serie de proiecte în zona teatrului și dansului, ca scenarist / dramaturg, regizor și coregraf. Printre spectacolele realizate de ea se află Telefonul din colțul străzii (spectacol de teatru-dans, după texte de Cristian Popescu), Dear Diary (spectacol de dans, realizat cu sprijinul Teatrului Nottara din București), cât și o serie de spectacole pentru copii.
Protagonistul spectacolului este George Albert Costea, membru al colectivului artistic al Teatrului Național “Marin Sorescu” Craiova, o prezență constantă în teatrele bucureștene (Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis) și în spațiul teatrului independent (Godot Café Teatru, Green Hours, UNTEATRU, Compania D’Aya, Asociația Reciproca), George a lucrat cu numeroși regizori, printre care Robert Wilson, Silviu Purcărete, Peter Schneider, Tim Carroll, Mircea Cornișteanu, Janusz Wisniewski, Răzvan Mazilu, Vlad Cristache sau Leta Popescu. În 2016, George a fost nominalizat pentru rolul din The History Boys. Povești cu parfum de liceu, în regia lui Vlad Cristache, la Premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar (Gala Premiilor UNITER).
După premiera din toamna anului trecut, spectacolul DORIAN s-a jucat în București la Teatrul UNTEATRU și Teatrul ODEON, în Timișoara la Teatrul Național “Mihai Eminescu”, în Craiova la Teatrul Național ”Marin Sorescu” și în Ploiești la Teatrul „Toma Caragiu”.
Mai multe detalii despre spectacol și următoarele reprezentații sunt disponibile pe www.controln.ro sau pe www.teatrul-odeon.ro/stagiune/program.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii prin programul ACCES, 2016.
Parteneri media: Zile și Nopți, Cinemap, Sunete, Cinemagia, Film Reporter, Cinefan, Liternet, Blogul Lu’ Otravă, Bazavan.ro, Ziarul Metropolis, AaRC.ro – All about Romanian Cinema, Filme Cărți.