Won Won Myeong și Yutaka Nakata – doi dintre renumiții dansatori și coregrafi colaboratori ai Companiei Carolyn Carlson – revin în România în cadrul Festivalului Național de Teatru pentru a susține, timp de o săptămână, un workshop de dans contemporan. Workshop-ul se va desfășura în perioada 20 – 26 octombrie 2017 și este dedicat dansatorilor, coregrafilor și actorilor români, cu vârsta de peste 18 ani.
Înscrierile se fac la adresa office@uniter.ro, în limita locurilor disponibile, prin trimiterea unui e-mail care să conțină: nume, vârstă, contact, dar și experiența sau legătura celui care aplică cu dansul (cuprinsă fie într-un CV, fie într-o mini-biografie, fie în demo – la alegerea candidatului).
Data limită a înscrierilor: 12 octombrie 2017
Workshop-ul de dans contemporan inițiat de FNT se va finaliza în data de 26 octombrie, cu un performance public, rezultat al cercetării și studiului participanților alături de cei doi coregrafi.
Accesul publicului se va face începând cu orele 21:00, în spațiul Centrului Coregrafic Independent LINOTIP (str. Ion Brezoianu, nr. 23-25, et. 1, București).
Despre artiștii invitați:
WON WON MYEONG
Won Won Myeong s-a născut la Seul (Coreea de Sud), în 1976. În prezent trăieşte în Suedia. Lucrează ca artist şi mentor, mereu în căutare de idei pentru diverse proiecte, în diverite părţi ale lumii. A absolvit Institutul de Arte din Seul (1996-1998) şi Universitatea Naţională de Artă din Coreea (1998-2002), perioadă în care a intrat în contact cu dansul ca formă de artă, a cunoscut diverse forme de dans şi a început să caute material şi să-şi dezvolte propriile metode.
Din 2001, în calitate de artist, a lucrat cu Sungsoo Ahn Pick up Group (Seul), Bill Coleman (Toronto), Carolyn Carlson (Paris), Wim Vandekeybus/Ultima Vez (Bruxelles), Marie Chouinard (Montreal).
În 2015, a reluat colaborarea cu Carolyn Carlson, pentru Burning (solo), pe muzica lui Meredith Monk, spectacol prezentat şi în cadrul Festivalului Naţional de Teatru din România, ca parte a proiectului Short Stories, al Companiei Carolyn Carlson. De curând, Won s-a alăturat Companiei Tero Saarinen din Helsinki şi a fost artist invitat al companiei Mia Habib din Oslo.
Activitatea sa de mentorat se regăseşte în multitudinea de ateliere pe care le susţine în toată lumea, bazate pe conceptul său de Harmonious Man („Omul armonios”), care aduce împreună aspectul emoţional şi pe cel mental, în încercarea de a înţelege care sunt metodele cele mai potrivite pentru a te pregăti pe interior înainte de a te antrena fizic pentru mişcările de dans.
Metodele au fost dezvoltate de-a lungul carierei sale de dansator, dar şi prin studii şi cercetări bogate.
YUTAKA NAKATA
Născut în Japonia, Yutaka Nakata a învăţat dans clasic la Şcoala Teatrului de Balet Nakata din Himeki. La vârsta de 16 ani, a avut ocazia de a ajunge la Şcoala teatrului Naţional de Balet din Melbourne, Australia, unde a învăţat diferite forme de dans. Formarea l-a purtat spre Academia Teatrului La Scala din Milano, pe care a absolvit-o în 2001, specializarea Dans modern.
Între 2002 şi 2007 a făcut parte din Teatrul de Balet din München, condus de Philip Taylor. A dansat pe coregrafii de Philip Taylor, JiríKylián, Carolyn Carlson şi alţii. În acelaşi timp, a încorporat în coregrafiile sale tehnici de arte marţiale, precum Tai-Chi şi Muay-Thai de la şcoala Ajan Lao.
Lucrează cu Carolyn Carlson din 2007 şi este unul dintre dansatorii principali ai creaţiilor acesteia. A fost permanent interesat de sport, căţărat, înot etc. Universul său s-a îmbogăţit din momentul în care a descoperit spaţiul vast din studioul de dans al mamei sale. În copilărie, marile sale preocupări erau însuşirea de mişcări noi şi crearea propriilor mişcări (improvizaţie).
În 2001, a început să creeze coregrafii, pentru a-şi exprima „călătoria interioară”. Yutaka Nakata este sigur pe sine şi crede în propriul destin. Se lasă ghidat de dorinţa de a rămâne sincer şi de a le permite dansatorilor să-i umple creaţiile cu propriile emoţii, cu propria substanţă.
Pentru el, viaţa este un mozaic colorat în care fiecare îşi pune amprenta. Aşa cum reiese dintr-una din creaţiile sale de început, frumuseţea se naşte din combinaţia de trăsături particulare.
FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU, ediţia a 27-a
EDIŢIE DESFĂŞURATĂ SUB ÎNALTUL PATRONAJ AL PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI
20 – 30 octombrie 2017
Organizatori, parteneri
PRODUCĂTORI:
- UNITER – Uniunea Teatrală din România
- Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti
PROIECT CULTURAL FINANŢAT MINISTERUL CULTURII:
- Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale
CO-PRODUCĂTORI:
- Primăria Municipiului Bucureşti PRIN ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti
SPONSOR PRINCIPAL:
- BRD
PARTENERI:
- ICR- Institutul Cultural Român
- ITI / Institutul Internaţional de Teatru
EVENIMENT REFLECTAT DE:
- Televiziunea Română
PARTENER DE TRADIŢIE:
- Societatea Română de Radiodifuziune
- RFI
PARTENER MEDIA PRINCIPAL
- ADEVĂRUL
SPONSORI:
- Farmexim
- Domeniile Blaga
MAŞINA FNT
- Mercedes Benz
CU SPRIJINUL:
- MOL România
EVENIMENT VĂZUT DE:
- Radio Guerrilla
PARTENERI INSTITUŢIONALI
- Teatrul Odeon
- Teatrul „L.S. Bulandra”
- Teatrul „C.I. Nottara”
- Teatrul ACT
- Teatrul Metropolis
- Teatrul Mic
- Teatrul de Comedie
- Teatrul Excelsior
- Teatrul „Ion Creangă”
- Centrul de Teatru Educaţional Replika
- Linotip – Centru Independent Coregrafic
- Teatrul de Artă
- Teatrul LUNI de la Green Hours
- Teatrelli – Creart
- Spice Pub & Club
- Ateneul Român
- Fundaţia Lowendal
- Muzeul Colecţiilor de Artă
- Kube Mussette
- Artmark
PARTENERI CULTURALI:
- SMART FM
- Radio Clasic
PARTENERI MEDIA INTERNAŢIONALI:
- Radio Europa Liberă
- Deutsche Welle
PARTENERI MEDIA:
- Marie Claire
- Harper’s Bazaar
- Femeia
- Cosmopolitan
- Beau Monde Style
- Ziarul Metropolis
- Phoenix Media
- MediaTrust
- Alist Magazin
- Unica
- Avantaje
- Psychologies