Miercuri, 6 septembrie 2017, de la ora 10.00, ”Harap Alb”, un fel de străbunic al lui Harry Potter, vine în pași de dans, din povestea lui Creangă, direct pe scena Sălii Mari a Palatului Național al Copiilor pentru a se prezenta în faţa copiilor din grădiniţele bucureştene. În rolul principal, balerinul Andrei Dogaru.
Spectacolul, o călătorie plină de culoare, muzică și dans, unde povestea devine argument pentru o experiență de neuitat, este o producție prezentată de Primăria Municipiului Bucureşti prin intermediul Teatrului „Stela Popescu”.
Fermecătoarea lume a prințului neînfricat care trece, ca un adevărat erou, de toate examenele maturității, revine pe scena Sălii Mari a Palatului Național al Copiilor. Cei mari vor profita de moment să își amintească, cu nostalgie, de personajele fantastice din primul basm cult românesc, cei mici vor fi vrăjiți de Gerilă, Setilă sau de Verde Împărat, vor ajunge până la palatul Împăratului Roș și în lumile pe care doar Păsări-Lăți-Lungilă le poate vedea. Cu toții vom fi cu sufletul alături de prințul mezin, Harap Alb, pe drumul său inițiatic de la copilărie la maturitate.
Furnici, albine și prințese vor prinde viață și vor dansa în coregrafia, regia și ilustrația muzicală semnate de Ștefan Soare. Scenografia – Viorica Petrovici. Își dă concursul corpul de balet al Teatrului “Stela Popescu”.
Pentru detalii și rezervări de grup :
Coordonator vânzări / Georgiana Enișor – 0753 174614
Teatrul Stela Popescu Telefon – 021 331 1133
Email – teatrulstelapopescu2@gmail.com