Întâlnirea de la Sulina din cadrul proiectului ”Teatrul și școlile dunărene – o strategie dunăreană” a reunit reprezentanți din mai multe centre universitare și instituții de cercetare: Academia de Teatru și Film „Athanor” – Passau (Germania), National Academy for Theatre and Film Arts – Sofia (Bulgaria), Academia de Teatru, Muzică și Arte Plastice Chișinău (Republica Moldova), Universitatea Babes Bolyai Cluj – Facultatea de Teatru și Televiziune, Universitatea de Arte din Târgu Mureș, Universitatea de Arte George Enescu – Facultatea de Teatru (Iași), Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București și Centrul CINETic (Centrul International de Cercetare și Educatie în Tehnologii Inovativ Creative) București. Acestui grup s-a adăugat un invitat prestigios, Beatrice Picon-Vallin, reputat cercetător la Centrul Național de Cercetare Științifică (CNRS) din Paris, profesor universitar și conducător de doctorat în domeniul teatrului.
Scopul principal al întâlnirii a fost acela de a realiza un schimb de idei și de experiență între școli de tradiții și structuri diferite din domeniul teatru și film, precum și identificarea unor posibilități de colaborare și cooperare viitoare între centrele universitare prezente la Sulina, în vederea internaționalizării învățământului universitar de specialitate.
Programul întâlnirilor a fost articulat în jurul mai multor paliere de lucru – prezentări de metode, ateliere de actorie, conferințe, demonstrații ale noilor tehnologii experiențiale – ce au avut drept temă comună conceptul de teatru medial și deschiderile sale în zona transdisciplinarității.
În deschiderea evenimentului, conf.univ.dr. Nicolae Mandea – rectorul UNATC „I.L.Caragiale”, a subliniat că: „Universitățile de teatru și film sunt într-o etapă de dezvoltare prin definirea misiunii de cercetare și redefinirea misiunii pedagogice, într-un context marcat de revoluția digitală.”
Profesorul și regizorul David Esrig (Academia de Teatru și Film „Athanor”) a prezentat metoda sa de lucru cu actorul, într-o serie de ateliere articulate în jurul a două teme – dramaturgia textului și dramaturgia mișcării – aplicate pe scene din piesa Ulciorul sfărâmat a lui Heinrich von Kleist. Numit de către profesorul Esrig cel mai modern dintre clasicii germani, Kleist pune în această piesă probleme morale fundamentale care au devenit acut prezente în societatea contemporană.
Conceptul de teatru multimedial a fost dezbătut în cadrul unor conferințe în care au fost abordate următoarele teme: „Teatrul medial și caracterul politic al unui teatru în devenire“ – prof. David Esrig (Athanor), „Les nouveaux défis de l’image et du son pour l’acteur. Vers un ”super-acteur”?” – prof. Beatrice Picon-Vallin (CNRS), „Teatrul, cercetarea și interdisciplinaritatea ” – conf.univ.dr. Nicolae Mandea (UNATC).
Profesorul David Esrig a vorbit și despre posibilitățile deschise de noile tehnologii în direcția interdisciplinarității teatru-film, atrăgând atenția că utilizarea noilor tehnici de realitate virtuală în spectacolul de teatru doar pentru noutatea lor, de către artiști care nu cunosc în profunzime legile construcției spectacolului, poate avea efecte negative asupra calității actului artistic.
Profesorul Beatrice Picon-Vallin a abordat în conferința sa arta actorului în interacțiunea cu noile medii, felul în care acestea vor modifica atât metoda de predare a artei actorului, cât și jocul actoricesc.
Intervenția profesorului Nicolae Mandea a fost axată pe problema specificului cercetării artistice și a locului său în raport cu interdisciplinaritatea și cercetarea științifică din alte domenii, în special din perspectiva ideii teatrului ca domeniu al cunoșterii cu un teritoriu și metode specifice.
CINETic București – Centrul de cercetare avansată UNATC a făcut o serie de prezentări și demonstrații practice despre: tehnologii de filmare 3D, realitate virtuală, software motion capture. În cadrul acestor demonstrații directorul CINETic, regizorul Alexandru Berceanu, a vorbit despre conceptul de teatru imersiv și a prezentat proiectul CINETic realizat în colaborare cu Academia Athanor prin care scene extra-text din piesa Ulciorul sfărâmat sunt realizate în mediul virtual, cu scopul de a fi inserate în spectacol.
Participanții au avut, de asemenea, posibilitatea de a se întâlni cu autoritățile locale – reprezentate de către vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea – Dumitru Mergeani, primarul orașului Sulina – Nicolae Răduș , Guvernatorul Rezervației Biosferei Deltei Dunării – Matei Mușetescu – și de a discuta posibilități de cooperare în cadrul unei strategii europene de dezvoltare culturală a orașului Sulina, locul în care se poate spune că s-a semnat actul de naștere al actualei UE, prin stabilirea, în anul 1856, a Comisiei Europene a Dunării.
În concluzie s-au desprins mai multe idei privind dezvoltarea proiectului prin lansarea unui festival de film studențesc la Sulian, a unui program special de educație teatrală și cinematografică destinat taberei de copii Sulina și continuarea într-un format planificat și structurat a întâlnirilor interuniverstare.
Evenimentul a inclus și o serie de activități cultural-pedagogice care s-au desfășurat în paralel: proiecții de filme pe faleză și ateliere de teatru destinate copiilor.