Sâmbătă, 23 septembrie 2017, începând cu ora 19.00, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” vă invită la închiderea festivă a expoziției de costume „Dincolo de cortină” care va avea loc la Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni. În deschidere, cvartetul condus de Geanina Meragiu va interpreta polka din opereta „Liliacul” de Johann Strauss-fiul. Din program vor face parte arii și duete din operete, canțonete și șansonete dintre cele mai cunoscute și iubite de marele public, interpretate de artiștii Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, acompaniați la pian de Gonul Aptula. La finalul programului artistic tenorii Florin Budnaru, George Ionuț Vîrban, Bogdan Lupea și soprana Daniela Bucșan vor oferi autografe publicului.
Expoziția organizată de Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” în parteneriat cu Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni cuprinde costume din opereta „Liliacul” de Johann Strauss-fiul, reprezentată în stagiunea 2016 – 2017. Conceptul costumelor, realizate din materiale nobile (tafta, mătase, brocart, chiffon, stofă de lână) poartă semnătura lui Matteo Mazzoni.
Expoziția, deschisă pe toată perioada verii, se închide pe 24 septembrie iar intrarea este gratuită.