În perioada 25-28 septembrie 2017, la Iași, Galați și Tg. Bujor, se va desfășura Festivalul Naţional de Poezie “Grigore Hagiu”, ediţia a XXV-a.
Organizatori: Societatea Scriitorilor “C.Negri” Galaţi & Revista “Porto Franco”, Reprezentanta Galaţi – Tecuci, U.S.R, Filiala Iaşi
În colaborare cu: Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi, Primăria Oraşului Tg.Bujor, Biblioteca orăşenească Tg.Bujor, Universitatea “Danubius” Galaţi, Universitatea ‘Apollonia” Iaşi, Editura “Timpul”, Iaşi.
Din program:
Luni, 25 septembrie 2017, Iaşi
* Ora 13.00, la Casă cu Absidă, Iaşi
Deschidere: alocuţiuni
Moderatori: Cassian Maria Spiridon & Sterian Vicol
1. Simpozion: “Grigore Hagiu şi poezia sa”
2. Lansare de carte: Daniela Gumann – poet, prozator
Va lansa cărţile:
– “Florile ciresului tânăr”, Ed.Timpul (Iaşi)
– “Poezii în miez de noapte”, Ed.Timpul (Iaşi), ediţie româno – engleză, traducere Johanna Gumann
– “Îngrijitoarea”, Ed. Timpul (Iaşi), ed.II – revizuită şi adăugită
3.Lansarea revistei “Porto Franco” – numerele 250 – 253
Sesiune de autografe.
Marţi, 26 septembrie 2017, Galaţi
* Ora 16.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, etajul I
– Deschidere festival, alocuţiuni
Moderatori: Sterian Vicol şi Angela Baciu
1. Lansarea Revistei “Porto Franco”, numerele 250 – 253
2. Lansare de carte: Daniela Gumann – poet, prozator
Va lansa cărţile:
– “Florile ciresului tânăr”, Ed.Timpul (Iaşi)
– “Poezii în miez de noapte”, Ed.Timpul (Iaşi), ediţie româno – engleză, traducere Johanna Gumann
– “Îngrijitoarea”, Ed. Timpul (Iaşi), ed.II – revizuită şi adăugită
3. Lansare de carte: “Zmeoaica şi mărgelele” de Irene Postolache (Editura “Junimea”, Iaşi ) & lectură publică (proză inedită)
Prezintă: Angela Baciu
* Ora 17.00 la Casa de Cultură a Sindicatelor, etajul I
– Moment poetic “ Din poezia lui Grigore Hagiu” – recită actorul Vlad Vasiliu
– Lecturi poetice: “Cântecul şi culorile toamnei” – vor citi scriitori din Galaţi, Tecuci, Brăila, Focşani, Iaşi, s.a.
Miercuri, 27 septembrie, Tg.Bujor
– ora 08.00 plecare din Galaţi spre Tg.Bujor
– ora 10.00, Biserica “Adormirea Maicii Domnului”
– ora 11.30 Biblioteca “Grigore Hagiu”: evocări, amintiri, expoziţie de carte, lansări.
Lansări de cărţi şi reviste:
1. Lansarea Revistei “Porto Franco”
2. Lansare de carte: Daniela Gumann – poet, prozator
Va lansa cărţile:
– “Florile ciresului tânăr”, Ed.Timpul (Iaşi)
– “Poezii în miez de noapte”, Ed.Timpul (Iaşi), ediţie româno – engleză, traducere Johanna Gumann
– “Îngrijitoarea”, Ed. Timpul (Iaşi), ed.II – revizuită şi adăugită
Prezintă: Sterian Vicol.
3. Lansare de carte: “Zmeoaica şi mărgelele” de Irene Postolache (Editura “Junimea”, Iaşi ) & lectură publică (proză inedită)
Prezintă: Angela Baciu
4.Lecturi poetice: “Cântecul şi culorile toamnei”
– vor citi scriitori din Galaţi, Tecuci, Brăila, Focşani, Iaşi, s.a.
– ora 13.00 Vizitarea Casei Memoriale “Grigore Hagiu” şi “Eremia Grigorescu”.
– ora 13.30 vizită la Şcoala Gimnazială “Grigore Hagiu” – întâlnire cu profesori şi elevi (amintiri, autografe, dialoguri între generaţii, donaţii cărţi, s.a.)
– ora 14.30 Casa de Cultură Tg.Bujor
* Decernarea Premiilor & Diplomele de onoare “Prietenii lui Grig”
* Spectacol de muzică şi poezie “Toamna Poetului” susţinut anual de elevii şi cadrele didactice ale Şcolii “Grigore Hagiu”, cât şi de trupele şi formaţiile casei de cultură.
Joi, 28 septembrie 2015, Galaţi
* Ora 10.00, la Universitatea “Danubius”
1. Simpozion: “Grigore Hagiu şi poezia sa”
2. Lansare de carte
Lansare de carte: Daniela Gumann – poet, prozator
Va lansa cărţile:
– “Florile ciresului tânăr”, Ed.Timpul (Iaşi)
– “Poezii în miez de noapte”, Ed.Timpul (Iaşi), ediţie româno – engleză, traducere Johanna Gumann
– “Îngrijitoarea”, Ed. Timpul (Iaşi), ed.II – revizuită şi adăugită
Prezintă: Sterian Vicol
3.Lecturi poetice: “Cântecul şi culorile toamnei”
– vor citi scriitori din Galaţi, Tecuci, Brăila, Focşani, Iaşi, s.a.
* Ora 11.30
– Depunere de flori la statuia poetului Mihai Eminescu, Parc Eminescu
– Lecturi poetice: “Cântecul şi culorile toamnei” (vor citi scriitori din Galaţi, Tecuci, Brăila, Focşani, Iaşi, s.a.)
* Ora 12.00 la Galeriile ‘N.Mantu” Galati
– Simpozion “Nichita Stănescu – Grigore Hagiu. Generaţia de aur ‘ 60”
– Recital din poezia lui Grigore Hagiu
Închiderea festivalului.
* Director, coordonator program,
Sterian Vicol – scriitor, Preşedintele Reprezentanţei Galaţi / Tecuci, U.S.R Filiala Iaşi, Preşedintele Societăţii Scriitorilor “C.Negri”, Redactor Şef Revista “Porto Franco”.
***
“În după-amiezile-acelea
cu paturi vierzui
întunecate la ferestre
lângă presimțitul parc răcoros
desparțit de o stradă pustie
încinsă de soare
erai atât de frumoasă
încât mi se făcea somn
si deveneam materia greoaie si cețoasă
absorbindu-te laolaltă cu teama
de a nu-ți mai putea da viață
niciodată la fel”
(Grigore Hagiu)