Asociația Proteszt, care susține activitatea Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, pregătește o altfel de premieră: un campionat sportiv pentru angajații teatrelor din România, Serbia și Ungaria. Evenimentul va avea loc în perioada 2-3 septembrie 2017. Înainte de începerea noii stagiuni teatrale, actorii sunt invitați la o întrecere care va îmbina spiritul competițional și valorile olimpismului, cu accept pe fair play și atmosferă pozitivă. Întrecerile vor avea loc pe terenurile și sălile ce aparțin de Universitatea de Vest, Universitatea Politehnica și Clubul Sportiv Muncipal Timișoara, precum și în sălile Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”.
Disciplinele la care se pot înscrie concurenții sunt: tenis de masă, tenis de câmp, scrimă, atletism (cursa de 100 m, 400 m, 800 m, săritura în lungime, aruncarea greutății, pentatlon), fotbal, ciclism, street ball, triatlon, ștafeta pe echipe (alergat cu picioarele în sac etc). Prima seară a Olimpiadei se va încheia cu un concurs al orchestrelor teatrelor. Timișorenii sunt invitați să își încurajeze actorii preferați.
Evenimentul este susținut de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, în parteneriat cu Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara și Verde pentru Biciclete.
Mai multe informații la tel.0758034407 sau urmărind actualizarea evenimentului online: https://goo.gl/aTPZfC
O competitie a est europenilor! Interesant! Felicitari pentru deschiderea catre Serbia!