spot_img

Formă și culoare, printre ”frați” și ”surori”

AgențiadeCarte.ro este partenerul media al programului educație culturală ”Forma și culoarea, elemente ale educației estetice”, propus și produs de Așezământul de Copii ”Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți, cu sprijinul financiar al AFCN (Administrația Națională a Fondului Cultural Național). Prima etapă a programului s-a încheiat, de curând, printr-o tabără, la Sibiel și Ațel (județul Sibiu). 15 mici artiști au beneficiat de o tabără de pictură organizată în pitorescul sat Sibiel din Mărginimea Sibiului (7 zile) și comuna Ațel (4zile, în parohia evanghelică restaurată de Fundația ”Ioana Crăciunescu-Urgent”). Tabăra a fost coordonată de artistul vizual și universitarul Mihai Zgondoiu și de acuarelistul Vasile Popescu. Invitații speciali au fost scriitorii Ioana Crăciunescu și Dan Mircea Cipariu. Imaginile, formele și culorile cercetate, exersate ori admirate în tabăra de la Sibiel și Ațel au lăsat urme creatoare în sufletele celor 15 iubitori de pictură, urme materializate în 36 de lucrări în acuarelă, rod al acestei frumoase și eficiente tabere de pictură. Aceste lucrări, împreună cu cele urmează a mai fi realizate,  vor fi obiectul unei expoziții de pictură la Galeria de artă „Cirus” din Mediaș, expoziție ce va fi vernisată pe  8 septembrie 2017. Mai multe amănunte despre acest program, în cele ce urmează.

Curiozitate interesată au arătat micii artiști și pentru interiorul locației Fundației „ Ioana Crăciunescu – Urgent” din Ațel, o veche parohie săsească restaurată în ultimii ani, un spațiu decorat cu multe artefacte culturale și care conține o importantă bibliotecă de cărți de artă și de cercetări teologice interdisciplinare. Copiii au admirat o colecție de pictură franceză din secolul IX și XX, obiecte rare din arta africană și asiatică, precum și  colecția de costume de epocă din Teatrul Francez.

De un interes deosebit s-a dovedit inițierea în jocul formelor și al culorilor a unui număr de 40 de copii cu vârste cuprinse între 4 și11 ani, din cadrul Așezământului de copii „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți. Surpriza a fost pregătită de  cei 15 mici artiști, membri ai Atelierului de pictură „Vasile Popescu”, incluși în programul ”Forma și culoarea, elemente ale educației estetice”, care au pregătit, cu mult altruism, o mică expoziție de lucrări în acuarelă,  lucrări inspirate din locurile și lucrurile văzute în Tabăra de pictură de la Sibiel și Ațel. În perioada  taberei, au fost vizitate burgurile transilvănene Sibiu, Mediaș și Sighișoara, a căror arhitectură veche i-a impresionat pe tinerii pictori, la fel ca și minunatele plaiuri ale Sibielului – cu Valea Sibielaşului, Schitul Sibiel și ulițele acestui pitoresc sat, posesorul muzeului de icoane pe sticlă, de acum atât de celebru.

Cunoscută fiind generozitatea adolescenților, membrii Atelierului de pictură „Vasile Popescu” au dorit  să împărtășescă din cunoașterea dobândită în această artă și „fraților” și „surorilor” mai mici, astfel că Atelierul a devenit,  pentru o zi,  expoziție dedicată celor mici. Ochii curioși ai celor 40 de copii au „sorbit” imaginile tablourilor, mai ales că îi cunoșteau pe „maeștri”, din mitica Așezământului! S-au pus întrebări, iar „artiștii” au dat răspunsuri lămuritoare. La întrebarea: „Cine dorește să devină pictor ? ” aproape 40 de mânuțe s-au ridicat in aer! Ce copil nu este atras de culoare? După vizionarea expoziției, pentru cei mai mulți – prima expoziție de pictură „adevărată”, cei mici au fost organizați în grupe de câte 10 copii, pe vârste, pentru o nouă aventură:  aflarea  „ secretelor ” formelor și, mai ales, ale acestei lumi uluitoare a culorilor! În încăpătorul și umbrosul chioșc hexagonal din grădina Așezământului,  micii „maeștri ” le-au vorbit despre forme, despre construcția unui desen din forme simple și i-au îndemnat pe cei mai mici la practică, fapt ce s-a și întâmplat cu multă energie, astfel că pe planșele copiilor  au răsărit tot felul de forme: de la cele simple, triunghiuri, dreptunghiuri  ce închipuiau o căsuță, la cercuri năzdrăvane ce deveneau ori soare, ori o roată, până la forme de-a dreptul năstrușnice! Totuși, punctul culminant al acestor  „lecții” despre forme și culori l-a constituit  „amestecul” de culori! Toți copiii au recunoscut culorile drapelului României: albastru, galben  și roșu; ochii lor au devenit mai concentrați când au început să „amestece”,  fiecare,  roșu cu albastru și-au aflat o culoare – violet, mov… de o mare frumusețe. iar  când galbenul a început joaca cu albastrul  foaia s-a umplut de verdele ierburilor și al pădurilor. Soarele „născut” dintr-un cerc a devenit aprins din frăția galbenului cu roșul macului. Mare minune și culorile acestea!

Mare parte din aceste „opere” de pictură au fost expuse de educatoarea Elena, o preferată a copiilor,  chiar la fața locului, în foișorul devenit dintr-o dată…fermecat! Fermecat de lumea aceasta a copiilor dornici de a afla, dornici de „ a face ceva”!

Dintre grupurile de copii, îndrumate de micii artiști ai Atelierului de pictură, parcă cel mai mare a fost al domnișoarei Ana Onisimiuc, proaspătă elevă a Seminarului de artă sacră de pe lângă Mănăstirea Neamțului, mai mulți copii fiind atrași de răbdarea, înțelegerea și bucuria Anei de a împărtăși din micile taine aflate acum la îndemâna ei și a colegelor ei mult mai mici. E drept că și copiii au făcut din ei un fel de vedete ale Așezământului: „căsuțele acelea sunt pictate de Gabi!”, „ pomii aceia cu coaja albă sunt pictati de Ana!” „ Bianca a pictat portretul preotului!”

Uite așa lumea acestor copii, sufletele lor s-au îmbogățit cu încă un pic de frumos… Dar pic cu pic se face marea, nu?

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508