Cea de a V-a ediție a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) se va desfășura sub Înaltul Patronaj al Reprezentanţei Comisiei Europene în România. Aceasta este a treia colaborare, după edițiile din 2014 și 2016, când au fost organizate evenimente literare profesionale comune în vederea promovării diversității culturale. „Și anul acesta, patronajul Reprezentanței Comisiei Europene la București ne onorează și pune în lumină dimensiunea europeană a festivalului, modul în care acesta contribuie la mobilitatea internațională a valorilor culturale și, nu în ultimul rând, la recunoașterea rolului excepțional al traducătorilor literari în consolidarea unei identități europene”, a declarat Monica Salvan, reprezentant Relații Internaționale în cadrul Muzeului Național al Literaturii Române Iași.
Festivalul Internațional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) va reuni anul acesta la Iași cunoscuți scriitori din țară și din străinătate în perioada 4-8 octombrie, în cadrul unor evenimente deschise publicului larg. Printre inivitați se regăsesc și Svetlana Aleksievici și Gao Xingjian (laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură), Jeff Lindsay, Jim Crace, Jonathan Coe etc., alături de zeci de scriitori și poeți români, precum și traducători din lumea întreagă. La eveniment vor mai participa și manageri culturali, editori, jurnaliști din țară și din străinătate.
FILIT este un proiect anual finanțat de Consiliul Judeţean Iaşi prin Muzeul Național al Literaturii Române Iaşi. Detalii și noutăți despre inivtați, programul FILIT se regăsesc pe site-ul www.filit-iasi.ro