Joi, 24 august 2017, începe, la București și Sinaia, Festivalul Internațional „The International Grand Prix of Romania TROPHAEUM ARTIS CANTORUM”, organizat Muzeul Național „George Enescu” și de Centrul Rus pentru Știință și Cultură și coordonat de muzicologul Mihai Cosma.
Vedeta acestei ediții este pianista și profesoara Larisa Gergieva, vocal coach și director al Academiei Teatrului Mariinsky din Sankt Petersburg, care se va afla pentru prima dată în România. Artist al Poporului al Rusiei, descrisă de BBC ca „cel mai bun pianist acompaniator” în domeniul canto-operă, Larisa Gergieva este o personalitate de uriașă anvergură, cu proiecte pe toate meridianele, fiind până acum membră sau președinte de juriu la circa 100 de reuniuni internaționale de profil.
Larisa Gergieva va participa la București la Forumul pentru oportunități de dezvoltare în carieră pentru tineri cântăreți de operă (24 august, ora 12.30, Muzeul „Enescu”) iar în data de 25 august va susține un master-class pentru tinerii cântăreți de operă români, eveniment care se bucură de un enorm interes, înscrierile depășind deja capacitatea proiectului. Cei mai buni dintre participanți, aleși de distinsa muziciană din Rusia, vor cânta la Concertul de Gală de la Castelul Peleș, găzduit de Salonul de Muzică al Reginei Elisabeta, în 25.08, de la ora 16.
Festivalul este susținut de parteneri de prestigiu, precum Ambasadele Germaniei și Rusiei și de companii românești și străine de primă mărime.