spot_img

„Vârste și chipuri ale limbii române în SUA”, la ICR New York

Joi, 31 august 2017, de la ora 19.00, ICR New York sărbătorește Ziua Limbii Române printr-un eveniment de excepție. Sub genericul „Vârste și chipuri ale limbii române în SUA”, evenimentul va consta în conferința cu același titlu, susținută de dr. Mona Momescu, lector de limba și cultura română la Catedra „N. Iorga” din cadrul Columbia University, New York, și într-o expoziție de carte. Prin această conferință, dr. Mona Momescu își propune să exploreze modul în care limba și cultura română au fost prezentate în manualele de limba română publicate în SUA, înainte de 1990. Pornind de la întrebarea: „Ce spun alții despre noi?”, preocuparea imagologilor români din ultimii 25 de ani își poate găsi răspuns și în modul în care manualele de limba română scrise de „alții” sau „pentru alții” au avansat un chip al românilor.

“Cine sunt cei care au transmis studenților o imagine a românilor și culturii acestora? Români emigrați în SUA, americani interesați sau doar fascinați de România, autori care au crezut cu convingere că limba română merită aceeași acribie în abordare ca orice altă limbă de circulație internațională, ori au fost atrași de exotismul acesteia. Nu în ultimul rând, așa cum se va putea constata din scurta explorare a manualului scris de Elie Cristo-Loveanu, chipul limbii și culturii materne satisface o nostalgie, e fotografie tremurată, de familie, în care toate „personajele” stau încremenite în vârsta de aur a României interbelice, deși istoria s-a rotit de câteva ori.”  (M. Momescu)

Vor fi utilizate, din perspectiva imaginii limbii și culturii române în SUA, următoarele manuale: Irving Crowley – Elements of Romanian, Pangloss Publ, Hollywood, CA, 1944; Grigore Nandriș – Colloquial Rumanian: grammar, exercises, reader, vocabulary, K. Paul, Trench, Trubner & Co. Ltd., 1945; George Otto Seiver – Introduction to Romanian, Hafner Publishing Company, 1953; Elie Cristo-Loveanu – The Romanian Language, with a foreword by Mario Pei, New York, 1962.

Prezentarea își propune, totodată, să angajeze participanții în reflecția mai largă asupra interesului și „chipului / chipurilor” României, deschise de înființarea Societății „Amicii României”, care publică, în 1926, volumul Bulletin Dedicated to Her Majesty Queen Marie of Romania, cu ocazia vizitei Reginei Maria în SUA și Canada.

Conferința va fi susținută bilingv (în română și engleză) și va fi acompaniată de un slideshow cu un bogat material ilustrat. La final, va avea loc o sesiune de întrebări și răspunsuri, cu participarea activă a publicului.

De asemenea, în aceeași zi, va fi inaugurată o expoziție de carte, care va prezenta câteva „bijuterii bibliofile” – volumele la care se face referire în conferință -, provenind din colecția particulară a dr. Mona Momescu:

Philip Axelrad – The Elements of Roumanian: A Complete Roumanian Grammar with Exercises, Biblioteca Română, New York, 1919 (exemplarul care va fi expus este o ediție anastatică din 2014);

George Otto Seiver – Introduction to Romanian, Hafner Publ. Company, New York, 1953 (ediția originală);

Bulletin Dedicated to Her Majesty Queen Marie of Romania, Oct. 18, 1926, The Society of Friends of Romania, The Fischer Press, New York, 1926 (exemplar din ediția originală);

Elie Cristo-Loveanu – The Romanian Language, New York, 1962, preface by Mario Pei. Va fi expus exemplarul cu numărul 25 din ediția limitată de 525 de exemplare. Volumul conține dedicația cu autograf a autorului și o scrisoare olografă către doamna Dorothy Norris Harkness. Cartea a fost publicată prin eforturile autorului, este bogat ilustrată și, altfel, nu se poate consulta decât la sala de lectură, în puținele biblioteci care o dețin.

Expoziția de carte va rămâne deschisă până la data de 15 septembrie 2017.

Prin acest eveniment de ținută academică, ICR New York sărbătorește Ziua Limbii Române. Sărbătoarea Zilei Limbii Române, la data de 31 august, a fost instituită prin Legea nr. 53/2013. În România, dar și în comunitățile românești din lume, la această dată se organizează manifestări culturale și științifice menite să păstreze vie identitatea lingvistică și culturală a românilor și să promoveze contribuția limbii și culturii române – ca expresii identitare ale poporului român – la dezvoltarea civilizației universale.

Dr. Mona Momescu  este lector de limba și cultura română la Catedra “Nicolae Iorga” din cadrul Columbia University, New York, în programul administrat de Institutul Limbii Române și Columbia University – Language Resource Center. Preocupările sale de cercetare sunt axate pe cultură și identitate, identitatea culturală a României moderne și predarea limbii prin intermediul culturii. Printre cele mai semnificative publicații ale sale se numără volumul „Canon, identitate, tranziție”. De asemenea, este co-autoare, cu Sorin Adam Matei, a volumului „Idolii forului”, o culegere de studii despre rolul intelectualilor publici în România contemporană. A mai publicat studii de identitate culturală, schimburi culturale româno-americane și de predarea limbii și culturii române.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508