spot_img

Participarea României la Târgul Internaţional de Carte de la Ierusalim

În perioada 11-15 iunie 2017, la Complexul HaTachana HaRishona din Ierusalim, va avea loc cea de-a 28-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte de la Ierusalim. Standul României este organizat de Ministerul Culturii şi Identității Naționale, cu participarea Institutului Cultural Român de la Tel Aviv, Editurii Hasefer și a Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română.

Invitaţii ediţiei 2017 a Târgului Internaţional de Carte de la Ierusalim sunt:

• cu sprijinul ICR: scriitoarele Florina Ilis, Adina Rosetti, editorii Carmen Botezatu și Ion Bănșoiu

• cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identității Naționale: Adrian Alui Gheorghe, Adrian Popescu, Sorin Lavric, Victor Neumann, Răzvan Voncu, alături de autoarea israeliană de origine română Riri Sylvia Manor

De asemenea, Editura Hasefer va fi reprezentată de Alexandru Marinescu, director și redactor șef la Realitatea Evreiască.

Fondat în 1963, Târgul Internaţional de Carte de la Ierusalim are loc bianual şi atrage zeci de mii de vizitatori. Punctul culminant al Târgului este acordarea Premiului Ierusalim, unul dintre cele mai prestigioase premii literare internaţionale, decernat în decursul anilor scriitorilor: Jorge Louis Borges, Eugen Ionescu, Milan Kundera, Ernesto Sabato, Mario Vargas Llosa, Jorge Semprun, Arthur Miller, V.S. Naipaul, J.M. Coetzee, Haruki Murakami etc. Şase dintre laureaţii Premiului Ierusalim au primit şi premiul Nobel pentru literatură. Premiul Ierusalim 2017 îi va fi acordat scriitorului norvegian Karl Ove Knausgard.

Programul evenimentelor româneşti la Târgul Internațional de Carte de la Ierusalim

Luni, 12 iunie

13:00 – Prezentare noi apariţii Editura Paideia. Participă: Ion Bănşoiu, Camelia Botezatu. Loc desfăşurare: standul României. Organizator: ICR Tel Aviv

14:00 – Prezentare noi apariţii Editura Familia (Israel). Volumele: „Timpul și măștile” de Mirel Brateș; „Sus Cortina” de Alexandru Andy; „Observator în Israel” de Dragoș Nelersa; „Lumină în beznă” de Ada Shaulov Enghelberg; „Izvoare” – Revista Asociației Scriitorilor Israelieni de Limba română; „Gazeta Românească” și „„Revista Familiei” publicațiile originarilor din România în Israel. Loc desfăşurare: standul României. Organizator: Editura Familia (Israel)

Marţi, 13 iunie

13:00 – Prezentarea volumului „Bucuria de a nu fi perfectă”, de Riri Sylvia Manor. Participă: Riri Sylvia Manor. Moderator: Răzvan Voncu. Loc desfăşurare: standul României. Organizator: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi ICR Tel Aviv

14:00 – Prezentarea volumului „Luna Zadar” de Adrian Alui Gheorghe. Participă: Adrian Alui Gheorghe. Moderator: Răzvan Voncu. Loc desfăşurare: standul României. Organizator: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale

15:00 – „Naţionalism şi sectarism” – discuţie cu istoricul Victor Neumann. Moderator: Răzvan Voncu. Loc desfăşurare: standul României. Organizator: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale

Miercuri, 14 iunie

12:00 – Lansarea volumelor „Cabala în Italia”, de Moshe Idel, şi „După colţ”, de Carol Feldman, apărute la Editura Hasefer. Participă: Moshe Idel, Carol Feldman, Alexandru Marinescu. Moderator: Răzvan Voncu. Loc desfăşurare: standul României. Organizator: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Editura Hasefer

14:00 – Lectură de poezie Adrian Popescu. Participă: Adrian Popescu şi Răzvan Voncu. Loc desfăşurare: standul României. Organizator: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale

15:00 –„Alterităţi discursive” – discuţie cu filosoful Sorin Lavric. Participă: Sorin Lavric şi Răzvan Voncu. Loc desfăşurare: standul României. Organizator: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale

Evenimente conexe, care nu se desfăşoară la standul României:

Marţi, 13 iunie

14:00 – Editorii Ion Bănşoiu şi Camelia Botezatu participă la “The Pitch” – un eveniment internaţional pentru editori. Loc desfăşurare: The Justice Club. Organizator: Târgul Internațional de Carte de la Ierusalim

19:00 – „Apartenenţă şi înstrăinare: despre familie, istorie şi reprezentarea lor literară”. Participă: Florina Ilis şi Yossi Avni Levi. Loc desfăşurare: Galeria Terminal. Organizator: ICR Tel Aviv

Miercuri, 14 iunie

16:30 – Întâlnire cu scriitoarea Florina Ilis. Loc desfăşurare: Cinemateca din Ierusalim. Organizator: ICR Tel Aviv și Cercul Cultural din Ierusalim

19:30 – „Poetry and Prose Now”: Uniunea Scriitorilor Israelieni de Limbă Ebraică găzduiește o serie de lecturi de poezie și proză scurtă  cu participarea unor scriitori israelieni și internaționali, în limbile ebraică și engleză. Participă din România: Adina Rosetti. Loc desfăşurare: Scena Principală din cadrul complexului HaTahana HaRishona. Organizator: Uniunea Scriitorilor Israelieni de Limbă Ebraică

Joi, 15 iunie

19:00 – „Dacă Alice ar fi trăit la Hollywood – conversaţie literară despre cum fac Europa şi Orientul Mijlociu faţă americanizării literaturii pentru copii”. Participă: Adina Rosetti şi Gur Ilany. Loc desfăşurare: Galeria Terminal. Organizator: ICR Tel Aviv

Informaţii suplimentare:

icr.ro/tel-aviv/targul-international-de-carte-de-la-ierusalim-11-15-iunie-2017

www.jbookfair.com/en/

Adresa şi programul de vizitare al Târgului:
Complexul HaTachana HaRishona, Colonia Germană – str. David Remez nr. 4
Duminică, 11 iunie: orele 18:00 – 23:00
Luni, 12 iunie – Joi, 15 iunie: orele 11:00 – 23:00

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508