În zilele de 4 și 5 iulie 2017, de la ora 19.00, Teatrul Excelsior prezintă, în premieră națională, musicalul ”Our Ladies of Perpetual Succour ”(Fecioarele noastre grabnic ajutătoare) de Lee Hall, un spectacol care poartă semnătura regizorală și coregrafică a lui Răzvan Mazilu. La doar doi ani de la premiera sa mondială, pe scena Traverse Theatre din Edinburgh, urmată de un parcurs spectaculos pe scena National Theatre din Londra, musicalul a fost distins în primăvara aceasta cu Premiul „Laurence Olivier” pentru Noua Comedie.
Musicalul are la bază romanul The Sopranos (Sopranele) de Alan Warner, care prezintă povestea a șase prietene, eleve ale unei școli catolice de fete din orașul scoțian Oban. Vizita lor la Edinburgh, cu ocazia unei competiții corale la care participă, se transformă într-o experiență inițiatică tumultoasă care dezlănțuie impulsurile latente ale adolescenței în acte de teribilism. Poveștile complicate și captivante ale celor șase adolescente sunt mixate într-un cocktail muzical de partituri clasice și hituri pop-rock ale anilor 70, ce amplifică această aventură a urgenței autodescoperirii și explorării limitelor cu orice risc, transformând-o într-un show exploziv care are toate ingedientele succesului de public. Spectacolul realizat de Răzvan Mazilu alături de echipa sa artistică este un show din toate punctele de vedere: o explozie de culoare, interpretări vocal-actoricești remarcabile, exuberanță, abundență sonoră și vizuală și, nu în ultimul rând, strălucire. O „odă” neconvențională închinată tinereții și prieteniei, sub semnul devizei „Carpe Diem”, dar și o infuzie de sentimentalism, brutalitate, stridență, limbaj ireverențios și umor, ce dezvăluie contrastul izbitor dintre pofta de viață a unor adolescente aflate în zorii maturizării și viitorul sumbru dictat chiar de propria lor precocitate.
Distribuția (în ordinea indicată de autor)
Orla – Alina Petrică
Chell – Meda Topîrceanu
Kay – Aylin Cadîr / Ioana Mărcoiu
Manda – Daniela Tocari
Kylah – Oana Pușcatu
Fionnula – Ana Bianca Popescu
Orchestra
Adina Cocargeanu – pian
Imola Tamás – percuție
Andreea Archip – pian
Dana Georgescu – chitară bas
Regia și coregrafia: Răzvan Mazilu
Traducerea: Carmen Stanciu
Scenografia: Romana Țopescu, Dragoș Trăistaru
Orchestrația și adaptarea muzicală: Lucian Vlădescu
Light Design: Alin Popa
Pregătirea muzicală: Gönül Abdula
Asistent coregrafie: Raluca Nicolae
Selecția muzicală: Răzvan Mazilu și Lucian Vlădescu