CINETic – organizează un atelier unde sunt invitați să participe programatori și designeri care vor să intre într-un univers interdisciplinar al realității virtuale și tehnologiilor de frontieră. Împreună, aceștia vor avea șansa să experimenteze și să dezvolte un proiect inedit pentru un sistem de proiecție imersiv 3D de tip CAVE (Computer Assisted Virtual Environment) pornind de la teme propuse și stabilite împreună, sub coor-donarea cercetătorilor din cadrul CINETic.
”Agenda este una simplă: vom aduce la un loc oameni inspirați, inteligenți și cu viziune pentru a lucra în echipă. Noi vă oferim spațiul, tehnologia state of the art care se află în dotarea centrului nostru de cercetare și multă libertate. Veți avea posibilitatea să colaborați și să cunoașteți artiști, designeri, cercetători și programatori pentru a pune în aplicare cele mai îndrăznețe idei. Cercetătorii vor prezenta sistemul și modul de funcționare al echipamentelor, utilitatea si aplicațiile generale ale acestora și vor face o introducere în software-urile ce urmează a fi utilizate. Echipele formate vor avea la dispoziție toate resursele CINETic pentru a experimenta și implementa soluțiile în conformitate cu provocările apărute. Rezultatul final va fi prezentat unui public larg și propus la diverse festivaluri de gen din România și din străinătate.
Inspirația vine de peste tot, dintr-un context nou și prin ruperea barierelor!
De ce să participi:
1. Vei avea parte de distracție și vei intâlni posibili parteneri și prieteni. Vei cunoaște oameni noi și ambițioși, pasionați de tehnologie și inovație, care împărtășesc aceleași pasiuni.
2. Înveți, descoperi ceva nou și împărtășești experiențele cu oameni din medii diferite.
3. Îți valorifici ideile și le îmbunătățești alături de alți experți.
4. Vei experimenta cu o tehnologie nouă, de ultimă generație.
6. Vei rupe rutina și vei găsi noi surse de inspirație.
Perioada și locul defășurării
Atelierul se va desfășura în perioada 1-10 iulie 2017 la sediul CINETic, adresa: Strada Tudor Arghezi 3B (în spatele Teatrului Național).
Cine poate participa:
– programatori care vor să încerce ceva nou și să contribuie la dezvoltarea unor experiențe virtuale 3D;
– designeri 3D care vor să intre într-o lume imersivă creată de ei;
– scenografi, animatori, graficieni și arhitecți care doresc să dezvolte proiecte imersive de VR/AR.
Aplicația constă în trimiterea:
– CV-ului;
– Portofoliului;
– Unei succinte prezentari a unei idei /concept/ propuneri pentru un proiect imersiv.
Aplicațiile se trimit la adresa: secretariat.cinetic@unatc.ro până la data de 28 iunie 2017, ora 23.59.
În funcție de aplicații și de idei vor fi aleși 6 programatori și 6 designeri.
CINETic
Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative (CINETic) este un institut de cercetare artistică înființat în anul 2016, in cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L.Caragiale” București (UNATC). Proiectul de înființare al Centrului CINETic a fost cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 8 milioane de euro.
Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ – Creative – CINETic găzduiește 6 laboratoare dotate cu 10 linii complexe de echipamente de cercetare științifică și 10 tehnologii inovativ – creative de vârf în domeniul audiovizualului: Laboratorul de Tehnici Creative în Cinematografie, Laboratorul de Interacțiune Digitală Sunet-Lumină, Laboratorul pentru Design Decor Virtual și Realitate Augmentată, Laboratorul de Interacțiune Digitală, Laboratorul de Animație Digitală, Laboratorul pentru Dezvoltare Cognitivă și Psihologie;
Prin proiectul CINETic, UNATC și-a propus să devină un pol de expertiză în domeniul cercetării și producției de proiecte care implică tehnologii creative inovative la nivel național și internațional.
Laboratorul de interacțiune digitală și tehnologii imersive
Laboratorul de Interacțiune Digitală și tehnologii imersive al CINETic este primul laborator din România dedicat studiului interacțiunii între corpuri fizice și corpuri virtuale și implicit între corpul uman și computer.
Cubul este unul dintre cele mai performante sisteme de vizualizare tridimensională care necesită doar o pereche de ochelari 3D. Acesta îmbunătățește semnificativ modul în care utilizatorii pot vizualiza, naviga și interacționa în mediile virtuale. Sistemul oferă numeroase avantaje: o senzației de imersie avansată, obținerea unor imagini stereoscopice de înaltă definiție, câmp de vizualizare larg, posibilitatea de vizualizare individuală sau colectivă. Camera virtuală 3D este un mediu imersiv și interactiv în care participanții sunt înconjurați de imagini generate de calculator și sunet surround. Aceștia au posibilitatea de a manevra și de a atinge obiectele din mediul virtual creat, prin utilizarea echipamentelor de urmărire (tracking) a mișcării și a altor dispozitive precum: controllerul XBOX, sauflystick-ul. Software-ul utilizat, EON Studio, permite integrarea de obiecte dezvoltate în majoritatea programelor de grafică și modelare 3D, iar rezultatul obținut (mediul virtual interactiv) poate fi exportat pentru a fi vizualizat pe o gamă variată de dispozitive ce permit experiențe VR/AR, inclusiv cele mobile. ”, anunță UNATC I.L. Caragiale printr-un comunicat de presă.
Linkuri utile:
www.facebook.com/pg/CINETic.UNATC/about/?ref=page_internal
cinetic.arts.ro/laborator-de-interactiune-digitala/