În cadrul celei de-a XII-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, Editura Adenium va lansa un nou volum publicat în colecția „Căsuța fermecată”: ”Amintiri din vacanțe”, de Lidia Batali.
Sâmbătă, 27 mai 2017, începând cu ora 11.00, la Cafeneaua literară „Iulius Meinl” (C4) vor avea loc lansarea celui mai recent volum de poezii pentru copii al Lidiei Batali, Amintiri din vacanțe, și un spectacol susținut de invitații de la Grădinița de Copii nr. 34, București. La evenimentul moderat de Gabriel Cheșcu, redactorul-țef al Editurii Adenium, vor mai participa Lidia Batali și Pușa Roth (scriitor, dramaturg, membru USR).
Pușa Roth: „Centrul lumii copilăriei din acest volum este Cosmina, un sat cu nume de poveste, unde parcă sălășluiesc zânele, unde vântul fluieră hoinar pe ulițele copilăriei, unde însăși copilăria și-a găsit locul ideal de joacă și vis. Lidia Batali, ca mulți alți condeieri ce reconturează al cincilea anotimp al lumii, vine din Ţara Copilăriei, așa cum spunea un alt mare visător, Antoine de Saint-Exupéry. Mama-mare nu e altcineva decât autoarea, care își retrăiește copilăria odată cu cea a nepoților. Fie că povestește (în versuri sensibile, ușor de reținut) sau se povestește, poeta transformă anotimpurile în vacanțe și vacanțele în anotimpuri. Lidia Batali scrie ceea ce vede, ce simte și ce aude, scrie poezie cu vis de copil, creând un spațiu magic unde te poți copilări în voie. Ilustrațiile extrem de sugestive semnate de Adrian Barbu reprezintă povestea în poveste a lumii copilăriei, o lume-metaforă în care copii, părinți și bunici pot visa împreună”.