Duminică, 28 mai 2017, ora 19:30, cornistul și compozitorul Kirk Knuffke urcă pe scena ARCUB alături de Lamplighter Trio. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului București prin ARCUB și face parte din stagiunea de jazz ARTIST IN RESIDENCE, curatoriată de Lucian Ban. Kirk Knuffke este unul dintre cei mai ingenioși navigatori ai jazzului modern, permanent jonglând între interior și exterior, între improvizație și swing. Cu Lamplighter Trio, Knuffke formează trupa ideală pentru a crea o punte muzicală între aceste două laturi ale jazzului contemporan. Alături de basistul Stomu Takeishi și toboșarul Bill Goodwin, Knuffke creează o muzică ce captivează prin inventivitate.
„Sunt un mare fan al lui Lester Bowie și al lui Sonny Rollins,” declară Knuffe, „și al convingerii lor că orice bucată muzicală poate fi abordată. Dacă îți place un cântec, îți place pur și simplu, ce contează de unde vine?”
KIRK KNUFFKE
LAMPLIGHTER TRIO
(SUA)
Kirk Knuffke – cornet | Stomu Takeishi – chitară bas | Bill Goodwin – tobe
„Albumul Arms & Hands al lui Knuffke este un nou succes notabil la care au contribuit basistul Mark Helias și toboșarul Bill Goodwin…” TIME OUT NEW YORK
„La fel ca mulți muzicieni din generația sa, cornistul Kirk Knuffke trădează în stilul său un angajament dual făcut atât față de experimentul muzical, cât și față de jazzul tradițional: pentru el nu există o alegere între o direcție sau alta. Cu toate acestea, nu de puține ori întâlnim o armonie a forțelor în Arms & Hands (Royal Potato Family), un excelent nou album al domnului Knuffke…” – NEW YORK TIMES
Beneficiar al bursei oferite pentru compoziție muzicală de Fundația Jerome, Kirk Knuffke a lansat 15 discuri în calitate de lider și co-lider. Situat în primii cinci artiști din lume în sondajul criticilor publicației El Intruso, Kirk a fost unul dintre cei șase nominalizați la titlul Trompetistul anului, acordat de Asociația Jurnaliștilor de Jazz. Cu un palmares impresionant, ce numără peste 60 de discuri înregistrate alături de alți muzicieni, Kirk Knuffke este considerat de New York Times ca “unul dintre cei mai ocupați muzicieni din New York”.
Alături de instrumentiștii Stomu Takeishi și Bill Goodwin, Kirk Knuffke reușește să construiască o punte între jazzul tradițional și cel contemporan. Lamplighter Trio creează o muzică a cărei inventivitate captivează. Basistul Stomu Takhieshi s-a afirmat prin colaborările sale cu nume proeminente ale jazzului experimental, precum Henry Threadgill, Erik Frielander, Don Cherry și Mira Melford. Toboșarul Bill Goodwin a colaborat cu ansamblul Phil Woods Orchestra, precum și cu muzicienii Bill Evans, Tony Bennett și Dexter Gordon.
Biletele pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB (Strada Lipscani, nr. 84-90).
Preț: 35 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II).
Eveniment Facebook: www.facebook.com/events/288892808205412/
STAGIUNEA ARTIST IN RESIDENCE
Având drept temă propusă de pianistul Lucian Ban „Jazz-ul în secolul XXI – de la tradiție la avangardă”, programul ARTIST IN RESIDENCE continuă în 2017 seria concertelor de jazz cu proiecte originale, care vor fi prezentate în premieră pe scena ARCUB. Programul se remarcă printr-o selecție spectaculoasă de muzicieni români și internaționali.
Urmează:
8 iunie: act 1 COREY MWAMBA (UK) // act 2 INNER VOICE TRIO (RO/BRA)
22 iunie: ALEX HARDING & LUCIAN BAN (USA/RO)
Programul ARTIST IN RESIDENCE invită muzicieni de jazz să curatorieze un sezon de concerte cu o temă propusă de ei înșiși. Artiștii în rezidență devin curatori și performeri ai unor stagiuni tematice care prezintă publicului din București muzicieni români și internaționali în proiecte ce ilustrează tema aleasă. Programul își dorește să devină o pepinieră pentru noile direcții în jazz-ul românesc și european, o platformă pentru creativitatea scenei muzicale din România.
Jazz-ul la începutul acestui mileniu este mai divers și mai viu ca niciodată – o muzică cu adevărat globală, jazz-ul a devenit un limbaj universal care adoptă și este influențat de miriade de surse complementare și genuri muzicale: de la muzica clasică sau cea camerală de sorginte europeană, la muzica diverselor popoare sau cea etno, de la rock și hip hop, la muzica electronică, jazz-ul a arătat o capacitate extraordinară de a le îngloba pe toate acestea și de a crea noi direcții în secolul XXI – Lucian Ban, curator ARTIST IN RESIDENCE.
Detalii pe www.arcub.ro
Descarcă aplicația ARCUB: Android și iOS!
Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Ziarul Metropolis, Revista Sunete, Revista Zeppelin, hotnews.ro, Nine O’clock, orasulm.eu, inoras.ro, iqool.ro, infomusic.ro, metropotam.ro, anyplace.ro, musicaddict.ro, infomusic.ro, i-concert.ro, orasulvechi.ro, sub25.ro, feeder.ro, modernism.ro.
ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.
ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și al Zilelor Bucureștiului.