spot_img

Marele Premiu și Trofeul Uniunii Cineaștilor din România a fost obținut de filmul ”Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu

Cel mai important eveniment dedicat valorilor cinematografiei româneşti, Gala Premiilor UCIN s-a desfășurat luni, 24 aprilie 2017, la Sala Studio a Teatrului Național București. Ceremonia fastuoasă prezentata intr-un nou format, dinamic si totodata, atractiv pentru publicul spectator,  a reunit numeroși invitați, cineaști, celebrități și personalități marcante ale scenei culturale românești, iar ținutele multor vedete precum Cătălina Grama (Jojo), Anca Țurcașiu, Laura Cosoi, Daniela Nane, Emilia Popescu, Beatrice Rancea sau Irina Deleanu, au strălucit pe covorul roșu.Emoțiile participanților nominalizați au fost prelungite cu momente artistice oferite de Alexandra Ungureanu, Călin Geambașu, Claudia Pavel (Cream), Daniel Lazăr, Mircea Baniciu, Iulian Burciu și Ana Maria Ivan, în acompaniamentul orchestrei Mundicolor, condusa de dirijorul Daniel Jinga. Spectacolul de gală a fost întregit de balerinele clasei a VII-a a Liceului de Coregrafie Floria Capsali.

Laureații la Premiile Uniunii Cineaștilor din România au fost recompensați pentru cele mai bune performanţe cinematografice ale anului anterior. Filmul „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, a obținut Marele Premiu si Trofeul UCIN. Marele Premiu a fost decernat de secretarul de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale, Erwin Șimșensohn. La această ediție a galei, „Sieranevada” a mai primit premiile pentru rol secundar feminin și masculin, premiile pentru interpretare feminină, pentru regie și pentru scenariu.

Câștigătorii Premiilor UCIN 2017 sunt:

  • Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor –  „SIERANEVADA „,  regia Cristi Puiu
  • Premiul Special al Juriului – „INIMI CICATRIZATE”, regia  Radu Jude
  • Premiul pentru regie – Cristi Puiu  pentru filmul „SIERANEVADA”
  • Premiul pentru scenariu –  Cristi Puiu pentru filmul „SIERANEVADA”
  • Premiul pentru imagine – Andrei Butică pentru filmul „CÂINI”
  • Premiul pentru costume –  Dana Paparuz pentru filmul „INIMI CICATRIZATE”
  • Premiul pentru scenografie – Cristian Niculescu pentru  filmul „INIMI CICATRIZATE”
  • Premiul pentru interpretare feminină – Dana Dogaru pentru rolul Nuşa din filmul „SIERANEVADA „
  • Premiul pentru interpretare masculină „Geo Barton” – Gheorghe Visu pentru rolul Hogaş din filmul „CÂINI”
  • Premiul pentru interpretare feminină – rol secundar – Ana Ciontea pentru rolul Ofelia din   filmul „SIERANEVADA”
  • Premiul pentru interpretare masculină – rol secundar – Sorin Medeleni pentru rolul Tony din filmul ”SIERANEVADA”
  • Premiul pentru montaj – Roxana Szel  pentru  filmul „CÂINI”
  • Premiul pentru coloana sonoră – Sam Cohen, Sebastian Zsemlye pentru  filmul „CÂINI”
  • Premiul pentru muzică originală Cristian Lolea pentru filmul  „ORIZONT”
  • Premiul pentru scurt metraj de ficţiune– Norbert Fodor pentru filmul „PROIECȚIONISTUL”
  • Premiul  pentru film documentar de lung și scurt metraj – Şerban Georgescu pentru filmul „VARZĂ,CARTOFI ȘI ALȚI DEMONI”
    • Premiul pentru film de animație – Paul Mureşan pentru filmul „MAMĂ, TATĂ, VREAU SĂ VĂ SPUN CEVA”
  • Premiul pentru film de televiziune – Cornel Mihalache pentru filmul „UN FILM MAI PUȚIN VESEL, MAI MULT TRIST, POETIC ȘI SFĂTOS”
  • Premiul Opera Prima „Alexandru Tatoș” – Bogdan Mirică  pentru filmul „CÂINI”
  • Premiul pentru machiaj –  Bianca Boeroiu pentru filmul “INIMI CICATRIZATE.”

În cadrul Galei Premiilor UCIN 2017, Președintele Uniunii Cineaștilor din România, domnul Laurențiu Damian, a acordat doua Premii Academice, criticului si istoricului de film Eva Sirbu si actorului Ilarion Ciobanu (in memoriam) și Premiul Special al UCIN, acordat macheurului Mircea Vodă, precum și  următoarele premii speciale:

  • Premiul Special al Uniunii Cineaştilor – domnului Gheorghe Bălăşoiu și  domnului Marius Nedelcu pentru cartea-album „Bucureşti, filmăm!”;
  • Premiul de Excelenţă al Uniunii Cineaştilor – domnului  Aurel Miheleş cu ocazia împlinirii a 70 de ani de activitate în domeniul cinematografiei;
  • Premiul de Excelenţă al Uniunii Cineaştilor  – domnului Alexandru Gaşpar cu ocazia împlinirii a 60 de ani de activitate în domeniul filmului documentar;
  • Premiul Special al Uniunii Cineaştilor – domnului Mircea Vodă – pentru contribuţia remarcabilă adusă artei machiajului în film;
  • Diplomă de excelență a Uniunii Cineaştilor  – domnului  Ioan Albu pentru contribuţia remarcabilă adusă filmului românesc.

Asociaţia Cineaştilor din România a luat naştere în anul 1963, la iniţiativa unor cineaşti legendari precum Victor Iliu, Ion Popescu Gopo, Mihnea Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul Călinescu şi Mircea Drăgan. În 1990, asociaţia a devenit Uniunea Cineaştilor din România. Din 1972, Uniunea a început să decerneze anual premii, prin intermediul galelor ce recompensează cele mai bune performanţe cinematografice ale anului anterior.

Organizator: Uniunea Cineaștilor din România

Producător: Revolver

Co-Producător: TVR3

Proiect finanțat de Ministerul Culturii

Partener oficial: Centrul Național al Cinematografiei.

Sponsori: Borsec, Via Viticolă Sarica Niculițel, Lanidor, M Marquise, Violette Fashion Design și Orhideea Spa.

Parteneri media: Revista FILM, Aarc, Agerpes,  România Liberă, Starfilme.ro, Business Woman, Calendarevenimente.ro, Cinemagia.ro, Shape, Parents, Nine O’Clock, Zile si Nopti, Eva.ro, Garbo.ro, Kudika.ro, 9am.ro și 4arte.ro.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508