Sâmbătă, 8 aprilie şi duminică, 9 aprilie 2017, de la ora 11.00, în Sala Media a TEATRULUI NAŢIONAL din Bucureşti, sunteți invitați la sărbătorirea a 16 ani de TEATRU pentru Copii ”ABRACADABRA”. Două zile de Joc de-a Teatrul, pline de Poveştile Românilor, pe care ar trebui să le afle ”fiece creştin”. Poveşti care anunţă cea mai înălţătoare Sărbătoare de peste an, Învierea Domnului.
Povestea spune că, pe vremea când nu exista facebook-ul şi nici tableta, mai exact acum 16 ani, în ziua de Florii, Magicianul Poveştilor împreună cu talentaţii lui asistenţi au ridicat pentru prima oară cortinaTEATRULUI NAŢIONAL PENTRU COPII ABRACADABRA. Au invitat copiii mari şi mici să devină Eroii din Poveşti şi să se Joace de-a Teatrul. Duminică de duminică, rostind formula magică ABRACADABRA, micii spectatori deveneau copii-actori. Fiecare spectacol era o Premieră. În lumina reflectoarelor actorii cei mici deveneau Regi şi Regine, Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene, Zmei şi Vrăjitoare, BUNII şi RĂII din Poveştile Românilor.
Poveştile de Primăvară continuă. Invitat special va fi Iepuraşul de Paşte. Legendele florilor de sărbătoare vor fi jucate de către voi, dragi copii. Întrebări cum ar fi : de ce se înroşesc ouăle de Paşte, cum a apărut floarea numită lăcrămioara, de ce tremură plopul, de ce râde şi plânge măgarul îşi vor găsi răspunsul în cele două spectacole-eveniment. În ziua de Florii, îi invităm pe toţi cei care poartă nume de flori să fie alături de noi şi să intre în Hora Florilor. Nu vom uita nici de povestea urzicii, nici de povestea salciei plângătoare. Vor fi două zile de sărbătoare la care vă invităm să primiţi şi daruri de la Iepuraş. Unul dintre dumneavoastră, dragi mici spectatori actori, va primi Jobenul Aurit; dar mai avem şi două, trei jobene şi pălăriuţe Aiurite.
Magicianul Poveştilor şi asistenţii lui, împreună cu întreaga echipă de tehnicieni ai Teatrului Naţional, vă doresc să aveţi SĂRBĂTORI FERICITE şi LA MULŢI ANI CELOR CARE POARTĂ NUME DE FLORI!
*** Spectacole de teatru, interactive, pentru copii (4-10 ani) ***
Bilete – la Casa de bilete TNB şi online, pe: MyStage.ro