Marţi, 4 aprilie 2017, la Teatrul Odeon, s-a desfăşurat cea de-a XI-a ediţie a Premiilor ”Observator cultural”. În cadrul Galei, s-au decernat opt premii pentru şase categorii, Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru ”Opera Omnia”, Premiul „Observator Lyceum„ şi Premiul de Excelenţă pentru Traducere. Veronica D. Niculescu, Radu Cosaşu, Liviu Maliţa, Radu Pavel Gheo, Vasile Ernu, Radu Niciporuc şi Tudor Ganea se află printre laureaţii celei de-a XI-a ediţii a Premiilor ”Observator cultural ”2017.
Veronica D. Niculescu a primit Premiul de Excelenţă pentru traducere în limba română. La Editura Polirom a tradus peste douăzeci de volume din limba engleză, din opera lui Vladimir Nabokov, Samuel Beckett, Don DeLillo, Siri Hustvedt, Eowyn Ivey, Lydia Davis, Tracy Chevalier. A mai publicat la Polirom: Basmul Prinţesei Repede-Repede (o poveste pentru adulţi) şi Cad castane din castani. Amintiri de ieri şi azi – împreună cu Emil Brumaru. În 2016 i-a apărut în colecţia „Ego. Proză” romanul Spre văi de jad şi sălbăţie.
Radu Cosaşu, pentru Viaţa ficţiunii după o revoluţie, şi Radu Pavel Gheo, pentru Disco Titanic (Polirom, colecţia „Ego. Proză”), au primit Premiul pentru Proză.
Recent, Radu Cosaşu a primit Premiul pentru proză al Radio România Cultural, ediţia 2017, pentru acelaşi roman, apărut la Polirom, în colecţia „Fiction Ltd.”.
Premiul pentru Critică literară/ Istorie literară/ Teorie literară a fost obţinut de Liviu Maliţa pentru volumul Literatura eretică. Texte cenzurate politic între 1949 şi 1977 (Editura Cartea Românească 2005-2016).
Premiul pentru Eseistică/ Publicistică a fost obţinut de Vasile Ernu pentru Bandiţii, cel de-al doilea volum din Mica trilogie a marginalilor, publicat la Editura Polirom. În 2015 a apărut primul volum al trilogiei, Sectanţii, şi urmează să fie publicat Izgoi-Jidi.
Premiul pentru Debut i-a revenit lui Radu Niciporuc, pentru volumul de povestiri Pascal desenează corăbii (Editura Cartea Românească 2005-2016), şi lui Tudor Ganea, pentru romanul Cazemata (Polirom, colecţia „Ego. Proză”).
Tudor Ganea a obţinut pentru romanul Cazemata Premiul „Tînărul prozator al anului 2016”, acordat în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediţia 2017.
Din juriul celei de-a XI-a ediţii au făcut parte: Carmen Muşat (preşedinta juriului), Bianca Burţa-Cernat, Adina Diniţoiu, Cezar Gheorghe, Adrian Lăcătuş, Iulia Popovici şi Bogdan-Alexandru Stănescu.
În cadrul Galei din acest an, Observator cultural a oferit Premii de traducere nu doar pentru traduceri dintr-o limbă străină în limba română, ci şi pentru un traducător care a transpus opere literare româneşti într-o limbă străină. Laureată a fost traducătoarea Joanna Kornaś-Warwas din Polonia.
Ceilalţi laureaţi ai premiilor Observator cultural:
• Memorialistică: Riri Sylvia Manor, Bucuria de a nu fi perfectă. București-Tel Aviv 1941-2015 (Humanitas)
• Poezie: Radu Andriescu, Cînd nu mai e aer (Casa de editură „Max Blecher”)
• Premiul Observator Lyceum: Vlad Zografi, Efectele secundare ale vieții (Humanitas)
• Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia: Ana Blandiana