Sâmbătă, 4 martie 2017, de la ora 12:00, la librăria Cărtureşti Verona, în cadrul unui eveniment dedicat copiilor, va avea loc lansarea noilor cărţi ale editurii Cartea Copiilor, “Cadourile lui Aston” şi “Ai grijă, Petunia”. După lecturile poveştilor, cei mici se vor bucura de ateliere creative inspirate din aceste cărţi.
Partenerii evenimentului sunt: SLooP, Paradisul Verde şi GoKID!.
Editura Cartea Copiilor lansează „Cadourile lui Aston”, a doua carte scrisă şi ilustrată de Lotta Geffenblad ce îl readuce în centrul atenţiei pe micul Aston. Aniversarea lui Aston se apropie, aşa că, înainte să primească propriile cadouri, el îşi uimeşte părinţii cu nenumărate surprize.
Aston a mai crescut de la prima poveste, „Pietrele lui Aston”, în care aduna pietrele de afară şi le oferea un culcuş. Acum i-a venit o idee şi mai interesantă: face cadouri. Ziua lui este la doar câteva zile distanţă, iar el, în loc să se pregătească cu liste nesfârşite de dorinţe, nu face decât să le ofere celor din jur mai mult decât ar putea ei să… ducă.
„Cadourile lui Aston” este o poveste despre o inimă mică, dar plină de dragoste, o călătorie într-o copilărie lipsită de griji, în care cele mai frumoase daruri nu se găsesc la niciun magazin.
Lotta Geffenblad (n.1962) este o artistă suedeză contemporană, atât autoare şi ilustratoare de cărţi pentru copii, cât şi regizor de film. De-a lungul anilor, a produs mai multe scurtmetraje de desene animate, răsplătite cu numeroase premii. În 2009, Lotta Geffenblad a fost onorată cu Premiul Elsa Beskow, oferit de Swedish Library Association celei mai bune cărţi pentru copii a anului.
„Cadourile lui Aston”, în traducerea Gabriellei Eftimie, este cea de-a doua carte a Lottei Geffenblad tradusă în limba română de editura Cartea Copiilor, după „Pietrele lui Aston” (2015). „Cadourile lui Aston” este recomandată copiilor între 3 şi 12 ani şi este disponibilă pe site-ul editurii (www.carteacopiilor.ro) la preţul de 29 lei. La toate comenzile online realizate pe site, indiferent de valoare sau de cantitate, Cartea Copiilor oferă de fiecare dată o carte cadou. În această perioadă, cartea cadou este „Cum să ne învingem teama”, de Catherine Dolto.
Despre editura Cartea Copiilor
Cartea Copiilor, prezentă de 10 ani în peisajul editorial din România, este una dintre cele mai iubite edituri de cărţi pentru copii de la noi. Cartea Copiilor publică titluri contemporane din literatura pentru copii, deopotrivă română şi internaţională (Victoria Pătraşcu, Iulia Iordan, Eric Carle, Dick Bruna, Astrid Lindgren, Don Freeman, Roger Duvoisin, Elsa Beskow, Julia Donaldson, Arnold Lobel etc.). Nivelul literar ridicat al textelor și valoarea ilustraţiilor, realizate de artişti profesionişti, sunt mijloacele prin care Cartea Copiilor urmăreşte stimularea creativităţii, a spiritului critic, dezvoltarea capacităţii de a gândi liber şi formarea unei atitudini deschise şi tolerante.
Mai multe detalii despre cărţile editurii Cartea Copiilor sunt disponibile la www.carteacopiilor.ro.