Miercuri, 22 februarie 2017, de la ora 19.00, pe scena Operei Naționale Române din Timișoara, Dan Puric își va lansa cea mai nouă carte, intitulată ”Să fii român”, și va susține o conferință cu acest generic.
“ Să fii român înseamnă să îți iubești credința strămoșească în care te-ai născut, martirii și eroii neamului tău, să îți iubești tradiția, cultura și oamenii mari pe care i-a dat acest pământ, cât mai ales să îți iubesti necondiționat în ciuda tuturor evidențelor țara de astăzi ca să ai puterea să o ridici “, susține Dan Puric.
Actor, eseist, regizor de teatru și una dintre cele mai influente voci pe scena publică a României de astăzi, Dan Puric este creatorul unor spectacole de teatru total ce izbutesc o sinteză unică a artelor dansului, pantomimei și costumului. Ca autor, a lansat mai multe volume, printre care ”Cine suntem”, ”Omul frumos”, ”Fii demn”. Ca orator, Dan Puric este un adevărat fenomen: perceput de unii ca mesager apostolic al unor mari adevăruri, de alții ca un exponent al naționalismului exacerbat, Dan Puric este ”un artist ce încearcă, în fapt, să re-focalizeze interesul omului contemporan către sine, către valori fundamentale ce au fost eclipsate, dar nu întrutotul uitate”, susțin organizatorii evenimentului.
Biletele pentru conferința sa au prețuri de 80/100 de lei și s-au pus în vânzare la Agenția Operei. După conferință, Dan Puric va oferi le va autografe tuturor celor care vor cumpăra cartea ”Să fii român”, disponibilă în foaierul Operei în seara evenimentului.