Irina Doltu s-a născut la 31 ianuarie 1981. A absolvit Academia de Științe Economice, Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului. În anul trei de facultate a obținut o bursă Erasmus pentru Mulhouse, Franța. ”Sunt soţie, mamă, colegă, voluntară şi, mai nou, scriitoare. Fiecare în parte mă împlineşte şi toate, luate împreună, definesc persoana care sunt astăzi. Dacă prin poveştile şi trăirile mele, prin opiniile constructive sau părerile mai puţin pertinente pe care le transmit reuşesc să vă ofer un scurt răgaz într-o zi nebună, un moment de destindere sau poate de amuzament, atunci voi fi mai mult decât fericită că această carte şi-a îndeplinit menirea. Corporaţiile reprezintă o lume aparte, de care te poţi lasă îndoctrinat şi la care îţi poţi recunoaşte apartenenţa sau, din contra, o lume cu care realizezi că nu ai nimic de a face şi preferi să-ţi urmezi drumul pe cont propriu. Şi ca în orice lume, şi aici putem vorbi despre tradiţii şi obiceiuri, modă şi cultură lingvistică. (…) Există reguli la orice pas şi orice deraiere poate fi taxată, mergându-se pe principiul că nimeni nu este de neînlocuit, iar la uşă mai aşteaptă trei care să-ţi ia locul, dornici să se afirme şi să urce celebra scară ierarhică”, spune Irina Doltu pe coperta a patra a cărții ”Corporatist de România”, carte apărută la editura Minerva, în 2016 și lansată în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus. Simona Ioniță a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu Irina Doltu despre prima sa apariție editorială.
Prin intermediul acestei cărți ne faci părtași la parcursul tău profesional. Cum a apărut ideea de a scrie o carte despre viața de corporatist?
Din punct de vedere profesional am fost crescută și educată în corporații ceea ce mi-a oferit șansa de a observa, analiza dar mai ales de a experimenta o asemenea viață. Corporația este un mediu aparte, este o lume inedită care te poate ridica sau te poate doborî. Ideea de a scrie despre oamenii care traiesc în corporații și situațiile întalnite a venit de la sine acum câțiva ani când am realizat că și aici este o poveste care merită spusă așa cum este ea, și cu bune și cu mai puțin bune.
Povestești despre intrarea ta în mediul corporatist din România, despre dorința puternică de a lucra într-o bancă. Ce sfaturi le-ai da tinerilor absolvenți, care își doresc același lucru pe care ți l-ai dorit și tu?
În primul rând i-aș sfătui să-și analizeze bine motivele pentru care ar alege un astfel de drum. Viața într-o bancă nu este ușoară și dacă singura lor motivație este dată de bani atunci se va transforma ușor într-un calvar. Mulți tineri din generația mea au urmat o facultate după care au ales să lucreze într-un domeniu total diferit pentru că așa s-a nimerit sau pentru că așa își imaginau că vor avea, rapid și fără prea mult efort, avantaje financiare consistente. Cei mai mulți dintre ei s-au înșelat și au ajuns pradă dezamăgirii și frustrării. Astăzi își reevaluează viața și se întreabă cum ar fi fost dacă s-ar fi lăsat călăuziți de propriile pasiuni și nu de considerente materiale.
Dacă sunt convinși că Banca este pentru ei atunci îi sfătuiesc să aibă răbdare și să-și ajusteze așteptările încă de la început. Nimeni nu ajunge director peste noapte într-un mediu în care sunt atât de mulți candidați. Trebuie să dai dovadă de perseverență, seriozitate și sclipire. Și fiți conștienți că toate acestea nu înseamnă nimic fără un dram de noroc care să te scoată din anonimat.
”Indiferent dacă suntem angajați sau antreprenori, deștepți sau mai puțin deștepți, este clar că suntem dispuși să facem atâtea sacrificii pentru a atinge ceea ce noi definim succesul, încât uneori uităm ce este mai important, uităm de noi”… Ce ai reușit să schimbi în viața ta atunci când ai realizat acest lucru?
Trebuie să recunosc faptul că prioritățile mele s-au schimbat considerabil de când am realizat ce pot pierde dacă voi menține același ritm. Am oprit motoarele și am învățat să fac lucruri pentru mine, lucruri care mă împlinesc pe mine ca persoană: am scris și am publicat o carte, am participat la acțiuni de voluntariat, am început să fac sport și să îmi dedic mai mult timp soțului meu și copiilor mei.
Am reușit să schimb modul de a mă privi pe mine însămi și am învățat să am mai multă încredere că pot face orice îmi propun.
Există multe mituri legate de corporații. De exemplu, se spune că ”dacă muncești din greu ești promovat”, ”clientul este pe primul loc”, ”la birou ai o a doua familie”… Care crezi că este cel mai mare mit corporatist? Dar cel mai mare adevăr?
Meritrocrația reprezintă, în opinia mea, un mit corporatist demn de menționat. Multe coporații își promovează valorile iar meritrocrația este la loc de frunte. În realitate, cariera unui corporatist este prea puțin presărată de recunoașterea meritelor sale fiind umbrită de interese și pură politică corporatistă: de ce să-ți promovezi angajatul care face o treabă atât de bună pe poziția actuală? Asta ar însemna să pierzi o resursă prețioasă sau chiar să-ți creezi concurență nedorită.
Adevărul despre corporații? Corporația este un stil de viață și numai dacă îl vei îmbrățișa în totalitate, și cu bune și cu rele, vei reuși să fii mulțumit și să privești în urmă fără regrete.
Irina Doltu este o workaholică ?
Poate că în trecut m-aș fi gândit un pic la această întrebare dar astăzi nu mai este cazul. Astăzi recunosc cu mâna pe inimă că sunt ambițioasă, că îmi pasă de munca mea, îmi doresc să obțin rezultate și muncesc mult în aceasă direcție dar fără a depăși acea linie. Astăzi muncesc pentru a avea o viață și a mă putea bucura de ea în loc să am o viață dedicată in exclusivitate muncii.
Care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat în toți acești ani petrecuți în corporațiile din România?
Sunt mai multe lecții pe care le-am învățat în toți acești ani, cum ar fi:
– Să nu mă compar cu cei din jurul meu din punct de vedere proiecte, venituri, realizări, etc pentru că nu voi avea parte decât de frustrări și nemulțumiri; important este să-mi fac treaba bine și să-mi văd de drumul meu
– Să nu am așteptări, mai ales de la șefi (de cele mai multe ori se termină cu dezamăgiri)
Cred însă că cel mai important aspect învățat este faptul că profesia noastră nu ne definește ca persoane. Corporatiștii sunt oameni etichetați și huliți doar pentru natura job-ului lor. Suntem numiți roboței și inumani de persoane care,de cele mai multe ori, nici nu-și dau silința să ne cunoască. Am întâlnit în corporații foarte mulți oameni faini, oameni cu interese aparte, cu familii, dorințe și aspirații. E păcat că ne grăbim să judecăm.
”Sunt măritată cu un antreprenor care mi-a dăruit doi copii minunați, sunt corporatistă de mai bine de 12 ani și în timpul liber îmi place să scriu și să mă dedic acțiunilor de voluntariat”, spui pe blogul experientesidependente.ro/ . Ai în proiect publicarea unei noi cărți?
Da, am mai multe idei în această direcție. Recunosc că sunt fascinată de relațiile interumane fie că este vorba de colegi, soți sau doar prieteni. Modul diferit în care reacționăm la diferite situații, percepțiile și interpretările…sunt atât de multe de spus.
Pe de altă parte, lumea reală transpusă în povești cu morală pentru copii reprezintă un teren pe care mi-aș dori să-l explorez pe viitor.
Da, idei sunt multe 🙂 . Mai ramâne doar să aplic ce am învățat în corporații despre managementul timpului și să mă apuc de treabă.
Cred ca dezbinarea romanilor se produce lent, dar sigur, din cauza unor emisiuni televizate. Diferite categorii sociale sunt montate impotriva altora, iar oamenii simpli au de suferit.