Ovidiu Haţeganu este unul dintre artiştii sticlari care au găsit o variantă la criza prin care lucrul în sticlă trece acum în România. În contextul în care foarte multe sticlării au fost închise şi mulţi artişti preferă să ardă în ateliere din alte ţări, Ovidiu Haţeganu s-a adaptat şi, nevrând să renunţe la acest material, şi-a dezvoltat tehnica, lucrând sticla şi la rece, atunci când nu are posibilitatea de a o prelucra la cald. L-am întâlnit într-o tabără de artă, la Abrud (organizată de Cristina Gloria Oprişa), unde a ales să picteze. Am dialogat cu Ovidiu în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte, reuşind să îl antrenez într-un dialog pe care, de cele mai multe ori, preferă să îl păstreze în zona atelierului, prin lucrările pe care le semnează.
Situaţia sticlăriei nu este acum una tocmai roz în România. Nu ai mai lucrat în sticlă o perioadă, nu?
Am lucrat toată viața sticlărie. A fost o perioadă, cam acum 9-10 ani, când m-am oprit, dar acum am reluat. Mi se oferă acum o șansă nouă și lucrez iar.
Nu este, nici pe departe, o tehnică uşoară şi nici una pe care să o poţi face oriunde. Ce presupune lucrul în sticlă?
Sticla te obligă să lucrezi repede, este caldă și trebuie lucrată atunci, într-un timp scurt. Se poate reveni și asupra sticlei, se poate reîncălzi, se pot face adaosuri. Dar într-un timp scurt, pentru că altfel poate să crape, să se spargă.
Spui că trebuie acționat rapid. Ce intervine, de fapt: viteza de reacție sau instinctul? Care este mai importantă pentru tine?
Intervin și una și cealaltă. La mine contează mult viteza de reacție.
În momentul în care începi să lucrezi, știi ce vrei să obții? Îți faci schițe înainte?
Sticla îți oferă surprize nebănuite. Dacă trebuie să lucrezi pentru producție, pentru comenzi, atunci știi dinainte ce trebuie să faci. Dar dacă lucrezi pentru tine, este altceva. Parțial știi tu, dar sticla își spune și ea cuvântul.
În Tabăra Internațională de la Abrud, unde ne-am cunoscut, nu ai putut face sticlă, dar ai pictat. S-a văzut în lucrările tale că ești sticlar. Cum te simți în altă tehnică?
Da, pictez. De obicei în tabere pictez. Sticla are în ea suflet și atunci inevitabil parte din ce am făcut toată viața, adică sticlărie, se transpune și în pictură, în grafică. Am această idee de transparență.
Fiecare artist are obsesii în arta sa, idei pe care le urmărește poate toată viața. Care sunt ale tale?
Obsesia mea este sticla și vreau să fac sticlă mereu. Chiar dacă nu pot face doar la cald. Continui să lucrez. Pregătesc încă o expoziție pe lângă cea din 16 septembrie, de sculptură în sticlă.
Se poate lucra și la rece cu sticla. Presupune să am materia primă care sunt bulgări, elemente de sticlă de tot felul, tot ce e sticlă. Ele pot face parte din instalații, se poate introduce și lemn, poate chiar ceramică. Sunt materiale care se potrivesc foarte bine.
Știu că situația este departe de a fi ideală. Ce se întâmplă cu atelierele de sticlă din țară? Se mai pot susține?
Nu, au falimentat. Cei mai buni artiști sticlari care și-au permis să aibă propriile afaceri cu sticlă au dat faliment, din câte știu eu.
Și totuși avem artiști foarte talentați. Există în România o piață pentru arta în sticlă? Dar deschidere spre piața internațională?
Mai mică. Nu știu. Eu nu sunt chiar atât de interesat. Eu fac lucrări pentru expoziție, nu mă interesează neapărat să le fac pentru vânzare. Acum s-au complicat treburile după ce s-au oprit fabricile de sticlă. La galeriile de artă se mai pot vinde.
Mai pot fi oamenii educați să guste genul acesta de artă?
Foarte greu. Sticla este costisitoare, cuptoarele merg încontinuu. Pe de altă parte nu îți mai permiți să plătești un sticlar, nu mai găsești pentru bani atât de puțini. Pleacă în străinătate, așa cum au făcut majoritatea. Găsești din ce în ce mai puțini sticlari. Nu mai sunt motivați. Este o meserie grea. Este foarte frumoasă, dar grea.
Ştiu că anumite piese şi anumite tehnici nu pot fi executate de unul singur. Tu îţi iei ajutoare?
Lucrez și singur. Pentru lucrările mele lucrez și singur, alteori am nevoie și de un mic ajutor, cel mult…
Din câte cunoști tu fenomenul, cu școlile, facultățile, ce se întâmplă? Mai sunt pregătiți sticlari?
Din câte știu eu sunt. Și la Cluj, spre exemplu, pentru că e cel mai apropiat oraş de mine, sunt sticlari, la Universitatea de Artă și Design. Dar le trebuie sticlă. Nu știu ce au de gând după ce termină. Nu-mi dau seama.
Tu ce ai de gând?
Am de gând să lucrez în continuare acasă, în sticlă, pentru că mi-am adunat elemente. Bulgări, sticlă de tot felul. Și lucrez la rece. Colorez, dau lumină, fac instalații… lucrez, nu mă opresc. Am materiale să lucrez în continuare.
Care sunt previziunile tale în ceea ce privește lucratul la cald. Crezi că o să mai lucrezi sticlă la cald în curând?
Am acum ocazia să lucrez la cald, o ocazie foarte bună. Și am înțelegere. Ne-a dat mână iberă să facem ce gândim, să facem arta sticlei. Unicate și serii mici. În asta cred eu.
Dorina CIOPLEA
