La editura Nemira, în colecția ”Babel”, a apărut volumul ”Femeia inventată”, de Camille Laurens. Traducere de Doru Mareș. Romanul este povestea lui Claire, o profesoară de patruzeci și opt de ani, divorțată de curând, care își creează un profil fals pe Facebook și devine o brunetă singură, de douăzeci și patru de ani. Totul pentru a-și urmări iubitul. Pasiunea protagonistei pentru un bărbat mai tânăr decât ea se consumă într-o scriitură care amintește de Choderlos de Laclos și de punerile în abis ale lui Borges sau Pirandello. Romanul este un thriller despre condiția umană, o meditație despre identități reale și identități romanești filtrate de rețelele de socializare. Amețitor joc de oglinzi între real și virtual, ”Femeia inventată” povestește legăturile primejdioase ale unei femei care nu vrea să renunțe la dorință.
„Un uimitor rechizitoriu al felului diferit în care sunt tratați femeile și bărbații atunci când îmbătrănesc.” – Libération
„Thriller psihologic scris cu mână de maestru, romanul cuprinde o reflecție asupra relațiilor pe care le stabilim în lumea de azi prin intermediul unui ecran.” – Paris Match
Am vrut să vorbesc despre proiecții, fantasme, despre felul în care ne imaginăm unul pe celălalt. Antonioni spunea că iubirea trăiește în imaginația celuilalt. Am vrut să scriu despre relația dintre virtualitatea de la începutul unei iubiri (idealizarea, speranța că o să meargă, felul în care te pui în cea mai bună lumină), virtualitatea totală de pe internet și apoi întâlnirea brutală cu realitatea. Am vrut să scriu despre cum se acomodează fantasma la realitate. (Camille Laurens, pentru Telerama)
Camille Laurens, pe numele sau adevărat Laurence Ruel, s-a născut pe 6 noiembrie 1957, la Dijon, Franţa. După ce a studiat literatura modernă, a predat la Rouen, iar apoi în Maroc, unde a locuit doisprezece ani. Din 2011 este profesor la Institutul de Studii Politice de la Paris. În literatură şi-a făcut debutul în anul 1991, cu volumul ”Index”, publicând apoi şi ”Romance” (1992),” Les Travaux d’Hercule” (1994) ”et L’Avenir” (1998), care alcătuiesc o tetralogie şi arată preocuparea pentru relaţia realitate-ficţiune, adevăr-iluzie. În 1995 drama personală a pierderii unui copil, suferită cu un an în urmă, a dus la apariţia volumului ”Philippe”, urmat de ”Cet absent-là”. Pentru ”Dans ces bras-là” scriitoarea a obţinut Premiul Femina, din al cărui juriu face acum parte, şi Prix Renaudot des lycéens, iar romanul a stat la baza unei dramatizări, ca şi alte cărţi ale sale. În 2003, după ce a publicat ”L’amour”, roman, scriitoarea a fost dată în judecată de fostul său soţ pentru atentat la viaţa privată, dar a fost considerată nevinovată. Asupra acestei chestiuni a revenit cu mai multe ocazii şi a pus în lumină specificul autoficţiunii, genul pe care l-a ales. Dintre lucrările care au urmat, amintim ”Tissé par mille” (2008) şi ”Romance nerveuse” (2010). De-a alungul anilor, autoarea a semnat cronici şi articole de opinie în diferite publicaţii franceze şi nu numai, fiind prezentă şi în volume colective, a participat la numeroase festivaluri de literatură şi a susţinut conferinţe şi ateliere. ”Femeia inventată” (2016) este cea mai recentă scriere a sa şi s-a bucurat de succes în rândul publicului larg, precum şi în cel al cititorilor de specialitate.
