spot_img

Autoarea Simona Epure alături de actorii Cristina Deleanu şi Eugen Cristea, la librăria Humanitas de la Cișmigiu

Sâmbătă, 10 decembrie 2016, ora 12.30, la librăria Humanitas de la Cișmigiu, autoarea Simona Epure vă invită la prezentarea a trei dintre cele mai recente cărți ale sale: ”Sofia și pisoiul Miau”, ”Niște mâțe aiurite” și ”O căsuță cu de toate”. Invitaţi speciali: actorii Cristina Deleanu şi Eugen Cristea.

Toate cele trei cărţi menţionate au ȋn comun faptul că sunt cărţi de poezii scrise ȋntr-o manieră modernă şi amuzantă, având ca personaje centrale pisicile. Chiar dacă numitorul comun al celor trei titluri ȋl reprezintă pisicile şi comportamentul lor specific, cărţile diferă ȋntre ele, atât din punct de vedere al conţinutului, cât şi al structurii şi concepţiei grafice.

Astfel, ”SOFIA ŞI PISOIUL MIAU” este o carte despre prietenia adevarată dintre o fetiţă şi un pisoi, o povestioară ȋn versuri care relatează o mică aventură ce se desfăşoară de-a lungul unei zile de vară. O zi ȋn care, simpatica  Sofia găseşte un pisoi, ȋl adoptă şi, ȋmpreună, pleacă să descopere lumea ȋn miniatură a gâzelor. Mica lor aventură se transformă ȋntr-o minunantă călătorie printre furnici, fluturi şi flori:

Nu-i aşa că-i minunată

lumea cum e, ea, formată,

din stele şi licurici,

copii, gâze şi pisici?

Următoarea carte propusă spre lectură este cartea ”NIŞTE MÂŢE AIURITE”, o carte pentru toate vârstele şi pentru toţi iubitorii de animale dar, mai ales, pentru toţi iubitorii de pisici.

Aici pisicile sunt personificate, urmând tipologii umane: organizează greve, dimineaţa stau la cafea, au idei, sunt răsfăţate etc. Pisicile sunt privite cu dragoste şi cu mult umor, dar şi cu o urmă de ironie, autoarea scoţând ȋn evidenţă şi defectele acestor personaje simpatice, nu numai calităţile lor:

Eu vă spun că-s aiurite

(şi mai mult decât trăsnite)

mâţele din cartea asta.

Mai bine ȋnchid fereastra,

că e vremea chiar de cină

şi nu cred c-aş vrea să vină

la geam vreo miorlăitoare

şi să-mi ceară de mâncare –

iar va trebui să-i dau

cina mea când zice Miau!

Cartea a obţinut două premii:  Premiul Special al Bibliotecii Judeţene ”Lucian Blaga” Alba – Festivalul Internaţional de Literatură Umoristică şi Grafică Satirică, mai 2016, Alba Iulia;  Premiul al III-lea la Secţiunea Volume Publicate – Festivalul Naţional de Poezie Satirico-Umoristică ”Ion Budai-Deleanu”, august 2016, Geoagiu, judeţul Hunedoara.

Ca şi cele două cărţi prezentate mai sus, şi cea mai recentă apariţie editorială ”O CĂSUŢĂ CU DE TOATE” conţine câteva poezii cu pisici, diferind de primele două prin faptul că ȋnsumează mai multe poezii distincte, cu teme variate. Ȋn această carte, găsim poezii despre furnici, fluturi, arici şi anotimpuri, despre răţuşte şi bujori. Căsuţa cu de toate este, de fapt, o căsuţă imaginară, o căsuţă a copilăriei, ȋn care singura regulă urmată şi respectată este jocul:

E o căsuţă fermecată

Cu ramuri, râsete şi flori,

Ȋn ea copilaria toată

E-un joc care ȋncepe-n zori.

***

Cărţi editate (poezii pentru copii): ”Greta în bucătărie” – Ed. Zorio”, anul apariţiei 2014, lansată la Târgul de carte Gaudeamus 2014; ”Greta şi reţetele ei”- Ed. All – Galaxia Copiilor, anul apariţiei 2015; ”Greta şi ora de sănătate” – Ed. All – Galaxia copiilor, anul apariţiei 2015; ”Coşul cu pisici” – Ed. All – Galaxia copiilor, anul apariţiei 2015; ”Nişte mâţe aiurite” – Ed. Didactica Publishing House, anul apariţiei 2016; ”Literele vesele” – Ed. Didactica Publishing House, anul apariţiei 2016; ”Caruselul numerelor” – Ed. Didactica Publishing House, anul apariţiei 2016;  ”Povestea celor trei vrăjitoare toante” – Ed. Didactica Publishing House, anul apariţiei 2016; ”Sofia şi pisoiul Miau” – Ed. Didactica Publishing House, anul apariţiei 2016; ”O căsuţă cu de toate” – Ed. Didactica Publishing House, anul apariţiei 2016.

Cărţi editate (poezii lirice): Ȋn antologia literară ”Doisprezece” – Ed. Topoexim, anul apariţiei 2015, ediţie coordonată de poetul George Tei.

Proiecte în derulare (poezii pentru copii): ”Greta şi cuvintele magice” – Ed. All – Galaxia copiilor; ”Să coasem cu Greta” – Ed. All – Galaxia copiilor; ”Ȋntrebările DE CE?”- Ed. Didactica Publishing House

Premii obţinute: Premiul Special al Bibliotecii Judeţene ”Lucian Blaga” Alba – Festivalul Internaţional de Literatură Umoristică şi Grafică Satirică, mai 2016, Alba Iulia;  Premiul al III-lea la Secţiunea Volume Publicate – Festivalul Naţional de Poezie Satirico-Umoristică ”Ion Budai-Deleanu”, august 2016, Geoagiu, judeţul Hunedoara; Menţiune la Secţiunea Poezie – Festivalul Naţional de Poezie Satirico-Umoristică ”Ion Budai-Deleanu”, august 2016, Geoagiu, judeţul Hunedoara; Menţiune la Concursul de Poezie pentru Copii Timtim-Timy al Editurii Paralela 45, mai 2016, Piteşti.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508