Virgil Tănase, Angela Martin, Claudiu Komartin, Mihai Zgondoiu, Cristian Teodorescu şi Mihai Ispirescu, laureaţii Galei APLER pentru anul editorial 2015

Virgil Tănase s-a născut pe 16 iulie 1945 la Galaţi. A studiat filologia la Universitatea din Bucureşti şi, mai apoi, regia de teatru, la Institutul Caragiale. În 1976, i-a apărut primul roman, Portrait d’homme â la faux dans un paysage marin la Paris, unde s-a stabilit cu familia un an mai târziu. A protestat în dese rânduri împotriva regimului comunist, în special în timpul vizitei lui Nicolae Ceauşescu la Paris. După ce a publicat într-o revistă pariziană un amplu pamflet, intitulat „Ceauşescu I, rege comunist”, Securitatea a pus la cale un plan de asasinare a sa şi a lui Paul Goma. Povestea tentativei de asasinat face subiectul volumului de memorii Leapşa pe murite şi al filmului Afacerea Tănase, de Liviu Tofan, în regia lui Ionuţ Teianu. La Paris, continuă să publice romane, piese de teatru, cărţi biografice şi să regizeze piese de teatru. În 1987 a fost distins cu Ordinul Artelor şi Literelor din Franţa, în 1998 a primit Premiul pentru Dramaturgie al Academiei Române, iar în 2004, Premiul de Literatură al Uniunii Latine. Volumul Leapşa pe murite a fost distins în 2012 cu Premiul „Şerban Cioculescu” pentru memorialistică al Muzeului Naţional al Literaturii Române.

ANGELA MARTIN este de formaţie hispanistă, traducătoare de beletristică din spaniolă şi franceză, publicistă. Debutează în 1975 cu Bat tobele pentru Rancas –  roman care deschide pentalogia lui Manuel Scorza. Se va concentra la începutul carierei sale pe traducerea romanelor scriitorului peruan: Garabombo invizibilul, 1976, Călăreţul fără somn, 1981, Cântecul lui Agapito Robles, 1983. Alţi autori de notorietate, clasici sau contemporani, îi vor confirma interesul pentru literele spaniole: Amado Alonso (Materie şi formă în poezie, 1982) Juan Valera (Juanita, 1988) , Eduardo Mendoza (Oraşul minunilor, Anul potopului, 1997). Ca traducătoare din franceză este atrasă de istorie, de critică și de teoria literară ; traducerile din Georges Poulet, Jean Starobinski, Jean Rousset, Denis de Rougement, Jaap Lintvelt au intrat în bibliografia de specialitate servind pregătirii studenților de la Litere. Crede în necesitatea promovării în România a operei  lui Kjell Espmark, scriitor suedez și președinte al Comitelului Nobel pentru Literatură între 1998 și 2005, şi semnează ea însăşi versiunea românească a romanelor sale – Uitarea (Editura Institutului Cultural Român, 2003), Călătoria lui Voltaire (Editura Fundației Culturale Române, 2006) şi Bela Bartok contra celui  de-al Treilea Reich (Editura Polirom, 2012). Unele dintre traducerile sale au fost reeditate. Din 1990, este acaparată de alte activităţi în câmpul culturii (a condus Direcţia Generală de Dialog Cultural Internaţional din Ministerul Culturii şi a fost delegat al României la Consiliul Europei pentru cultură şi educaţie; a fost secretar executiv, apoi vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale Române şi al Institutului Cultural Român). Rămâne  însă fidelă proiectelor literare. După cum fidelă le rămâne „autorilor ei”, la care, într-un fel sau altul,va reveni mereu. Pasionată editoare, îngrijeşte prima ediţie românească augmentată şi definitivă a romanului Despre eroi şi morminte (Univers,1997,  Humanitas, 2003)  de Ernesto Sábato şi, mai târziu, ediţia definitivă a romanelor lui Augustin Buzura – Recviem pentru nebuni şi bestii (Univers, 2008), Absenţii (Editura Litera Internațional,2008), Feţele tăcerii (Curtea Veche, 2011, Colecția Biblioteca pentru toți) ). Coordonează seria de Opere completeAugustin Buzura, integrala romanelor,  între 2013 -2016, la editura RAO. Preocuparea pentru aceşti autori nu este întâmplătoare. Ea este motivată de identificarea unor similitudini între cei doi „scriitori anxioşi”:  credinţa în misiunea literaturii de deşteptare a conştiinţelor, fanatismul scrisului, dramatizarea halucinantă a istoriilor de viaţă, percepţia coşmarescă asupra hazardului, trăirea paroxistică, etica speranţei,  forţa construcţiei şi a limbajului. Din publicistica recentă a romancierului român alcătuieşte şi îngrijeşte, de asemenea, volumele: A trăi a scrie, 2009 , Canonul periferiei, 2012, ambele la Editura Limes, și ,Nici vii, nici morţi (Editura RAO, 2012). În 2008 publică Privilegii la editura Semne,  volum de convorbiri cu personalităţi europene, în 2011 Confidenţe, 42 de convorbiri cu Kjell Espmark.,  la editura Curtea Veche,  în 2014, la Eikon, Între cuvânt și tăcere, volum de eseuri,  (Premiul pentru eseu al Bibliotecii Județene, în 2014), la Școala Ardeleană Ascensiuni interioare, în 2016. Pentru meritele sale în promovarea culturii, a relaţiilor culturale internaţionale şi a valorilor latinităţii, în anul 2000 este distinsă cu Ordinul Naţional „Serviciul credincios” în grad de cavaler de preşedintele României, în 2004, cu Ordinul Naţional „ Rio Branco” în grad de ofiţer de preşedintele Braziliei şi cu Ordinul Stella della Solidarieta Italiana în grad de cavaler de preşedintele Italiei. În 2013 revista Contemporanul îi acordă Premiul de Excelență în cultură. Din 2001, este membră a Academiei Latinităţii. Este redactor-șef al revistei Cultura.

Claudiu Komartin (n. 1983, București) a terminat liceul și s-a pus pe citit, pe scris și tradus. A publicat volumele de poezie „Păpușarul și alte insomnii” (Vinea, 2003, 2007), „Circul domestic” (Cartea Românească, 2005), „Un anotimp în Berceni” (Cartier, 2009, 2010) și „cobalt” (Casa de Editură Max Blecher, 2013). În 2012, editura vieneză Korrespondenzen i-a publicat antologia bilingvă „Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen”, tradusă în limba germană de Georg Aescht, iar în 2015 i-au apărut volumele „Vrpce potaman za balu mesa” (Treći Trg, Belgrad, traducere în sârbește de Ljubinka Stankov Perinac) și „Bir Garip Roman” (Yitik Ülke Yayınları, Istanbul, traducere în limba turcă de Gökçenur Ç.). Din 2010, este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” și al Casei de Editură Max Blecher.

Mihai Zgondoiu (n. 1982) este artist vizual, asist. univ. drd. la Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte Decorative și Design, departamentul Design (din 2014), iniţiator şi coordonator al galeriei Atelier 030202 – spațiu de artă contemporană din București (dec. 2009 până în prezent), inițiator și curator al galeriei geamMAT a Muzeului de Artă din Timișoara (din 2012 – 2014), co-curator Atelier în tranziție (2009-2013), Graphic Designer la Teatrul de Comedie din București (2005 – până în prezent). Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (din 2005). Oscilează cu lejeritate între experimental și tradițional, arta sa abordând o arie largă de genuri și tehnici artistice de la desen, colaj și gravură la new media, video-instalații, performance și artă urbană. Cele mai recente expozitii/proiecte personale sunt: The Artist’s Golden Hand / Galeria FivePlus – Viena (2014) & Galeria Aiurart – București (2013), BreakBody / Muzeul de Artă din Timișoara (2012), Lenin’s Sleep / Piața Presei – Bucureşti (2011), The Red Line / Centrul Național al Dansului din Bucureşti (2011), The Red Carpet / Curtea Muzeului Schlooss – Linz, Austria (2011), Freedom as Visual Pattern / Galeria Hampden – Incubator Art Space, Amherst, Massachusetts USA (2010), Me Matrix / Galeria Calina – Timișoara (2009), Me / Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național Brukenthal – Sibiu (2008). A mai participat în proiectele vizuale de grup: Transformation – Muzeul Beelden Aan Zee, Haga 2014, BB6 (Bucharest International Biennial for Contemporary Art #6) 2014, IEEB4 (International Experimental Engraving Biennial – Mogoșoaia 2010), Now Art Now Future (The International Biennial of print – Vilnius 2008), lucrările sale aflându-se în colecții particulare și de stat: Colecția de Artă „Luciano Benetton” (IT), Fundaţia „DFEWA” Stuttgart (DE), Colecția de Artă Herczeg (RO), Colecția Alain Servais (BE), Colecția de Artă Năsui (RO), Muzeul de Artă Vizuală, Galați (RO), Muzeul Florean de Artă Contemporană-Baia-Mare (RO), Muzeul Naţional de Artă-Satu Mare (RO).

AER DE BUCUREȘTI de Dan Mircea Cipariu, Ioana Crăciunescu, Florin Iaru, Mike Godoroja și Mihai Zgondoiu, este un proiect editorial propus și realizat de Asociația EURO CULTURART și Editura TRACUS ARTE. Proiect co-finanțat de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național). AER DE BUCUREȘTI a fost imprimat, în august 2015, la Tipografia World Mediagraph, în 500 de exemplare (prima ediție), din care 50 numerotate de către autori, cu un timbre sec de Mihai Zgondoiu. Cartea a fost tipărită pe hârtie offset Serixo, 160 g. (paginile 1-80) și pe hârtie ecologică Flora Betulla re ciclată, 100 g. (paginile 81-96). Fiecare exemplar este însoțit de un DVD. AER DE BUCUREȘTI este primul proiect editorial și cultural care propune cinci autori din generații diferite – Dan Mircea Cipariu, Ioana Crăciunescu, Florin Iaru, Mike Godoroja și Mihai Zgondoiu, din genuri de nișă diferite (poezie, blues&jazz și arte vizuale), care prezintă publicului Bucureștiul „lor”, poetic, vizual și în mărturii audio-video. Acest portret în evantai al Capitalei – ca topos poetic și reper inspirator pentru trei promoții de scriitori din literatura română contemporană – este ilustrat cu fotografii alb-negru de Mihai Zgondoiu. O altfel de „pagină” de istorie literară și artistică a Bucureștiului.

Cristian Teodorescu s-a născut la Medgidia, în 1954. A absolvit Facultatea de Filologie, secţia română-engleză, a Universităţii din Bucureşti. A început să scrie proză de la 14 ani pentru revista Vînătorul şi pescarul sportiv. A debutat editorial în antologia Desant ᾽83 (Cartea Românească, 1983). În 1985 îi apare volumul de povestiri Maestrul de lumini, la Editura Cartea Românească (reeditat în 2005), urmat în 1988 de romanul Tainele inimei, la aceeaşi editură. În 1991 publică la Editura Alex Faust repovestit băieţilor mei, Petre şi Matei, apoi Povestiri din lumea nouă (RAO, 1996), Îngerul de la benzinărie (povestiri, Paralela 45, 2002), Maestrul de lumini şi alte povestiri (Curtea Veche, 2005) şi romanele Medgidia, oraşul de apoi (Cartea Românească, 2009; Polirom, 2012) şi Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui (Cartea Românească, 2015). A obţinut Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor (1986), Premiul Academiei Române (1990), Premiul pentru proză scurtă al USR (1997), Premiul pentru roman al USR (2010) şi alte cîteva premii ale unor ziare şi reviste. Povestirile sale au fost traduse în Olanda, Franţa, Statele Unite, Muntenegru, Polonia şi Ungaria.

Mihai Ispirescu s-a născut în anul de graţie 1940, la Bucureşti, pe strada Şerban Vodă, în casa viitorilor naşi de botez, Elena şi Mihai. În acelaşi an, părinţii, Margareta Apostoleanu şi avocatul Iulius Ispirescu, se mută la Ploieşti, unde va urma anii de şcoală primară şi de liceu. Copil fiind, se plimba cu bicicleta liceeanului Nichita Stănescu care mai târziu i-a devenit mentor. Ploieştiul îl apropie de pictorul Vladimir Zamfirescu, de actorul Eusebiu Ştefănescu, de doctorul Rodion Galeriu, de Lupu Buznea, de Maricica cu o voce de neuitat, de Nelu Stan, de Eugen Simion, de…atâţia alţii care i-au rămas prieteni pe viaţă. Cu succes deosebit la femei trece prin trei căsnicii, Persida, Nicoleta, Adriana şi cu mult mai multe iubiri trecătoare…Mihaela, Doina, Monica, Cristina, Nicol, Sofia, Cristina, Tatiana, Ada, …În anul 1977 vine în Bucureşti, lăsând în urmă o carieră de muzician, vocal şi chitară bas în orchestra Zig Zag, remarcată şi adusă la Televiziune, la Capitală, de celebrul în epocă Valeriu Lazarov. Lasă în urmă postul de director al Casei de Cultură din Ploieşti, pe un mărunt post de redactor la Institutul de folclor. În taină îşi dorea ca piesele de teatru pe care le scria să se joace şi la Bucureşti, nu numai pentru publicul ploieştean, în faţa căruia a şi debutat cu piesa „Concediu nelimitat”. Şi iată că într o zi peştişorul de aur, întruchipat de Horia Lovinescu, i-a indeplinit visul!  1984, Teatrul Nottara, mare premieră cu piesa „Trăsura la scară”, în regia lui Dan Micu. Succes enorm! Horaţiu Mălăele este ovaţionat de public alături de restul distribuţiei. Mihai Ispirescu cunoaşte consacrarea. Urmează „Aprilie, dimineaţa” – 1988, „Arşita şi viscolul” – 1992, „Tehnica Raiului” – 1996, „Petrecere într-un pian cu coadă” – 2002. În 2005 publică primul său roman, „Coastele lui Adam”. Pictează, grădinăreşte, scrie, compune muzică şi bucate alese pentru prietenii săi dragi primiţi alături de iubita-i soţiee, Ada, cu mare drag şi fast, în conacul său Cloture du Lila, din Mogoşoaia.