Miercuri, 9 noiembrie 2016, ora 18:30, în Piața Amzei, etaj 1 (Piața Amzei 13), Fundația Culturală META vă invită la vernisajul expoziției de fotografie și la evenimentul de lansare a enciclopediei on-line ”Un secol de arhitectură românească (perioada 1918-1944)”. La dublul eveniment vor participa Mihaela Criticos, Mariana Croitoru, Anca Filip, Oana Marinache, Mircea Ochinciuc, Gabriela Petrescu, Dragoș Popescu, Sidonia Teodorescu, Ion Bogdan Lefter. Proiect cultural finanțat de A.R.C.U.B. și P.M.B. în cadrul Programului cultural „București Orașul In-Vizibil, 2016”, Administrația Fondului Cultural Național, Uniunea Arhitecților din România din fondul „Timbrul arhitecturii” 2016. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Cea de-a doua ediție a proiectului Un secol de arhitectură românească, dedicată arhitecturii interbelice, poate fi accesată la adresa https://www.e-architecture.ro/ începând cu data de 8 noiembrie 2016.
Proiectul enciclopedic, inițiat de Fundația Culturală META, a fost demarat la începutul anilor 2000 sub forma unui dicționar tipărit, prima etapă materializându-se în 2001, odată cu apariția dicționarului Un secol de sculptură românească (A – D), publicat în Colecția „Sinteze”, Editura META. În anul 2013, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România și Universitatea Națională de Arte (UNArte), acesta a fost reluat în format electronic, prima ediție a enciclopediei on-line, denumită Un secol de sculptură românească (A – M), fiind lansată în toamna anului 2013. Cea de-a doua ediție a proiectului, desfășurată în 2014, cu sprijinul financiar al AFCN, cuprinde cea de-a doua parte a dicționarului (N-Z) și a fost lansată în toamna anului trecut. (www.sculpture.ro)
În 2015, Fundația Culturală META a revenit cu o nouă enciclopedie, de data această dedicată arhitecturii românești și integrată într-un program cultural mai amplu, care constă din două proiecte culturale complementare și care anul acesta se află la cea de-a doua ediție a sa:
- Enciclopedia bilingvă on-line de arhitectură românească, ediția a II-a, 1918-1944 –
- Expoziția de fotografie Un secol de arhitectură românească (1918-1944), deschisă în perioada 9 noiembrie – 4 decembrie 2016.
Cu un conținut specific complex și bine documentat, enciclopedia și expoziția își propun realizarea unei viziuni extinse asupra arhitecturii românești din ultimii aproximativ 100 de ani în patru etape distincte (2015: 1890-1918, 2016: 1918-1944, 2017: 1944-1989, 2018: 1989-2018), în formatul propus – on-line și bilingv/expoziție, care va conține informații cu conținut istoric și critic deopotrivă, informații ample din istoria secolului XX, dar și informații recente privind activitatea arhitecturală a celor selectați, nume consacrate, dar și nume noi, ale celor mai tineri arhitecți. Ediția on-line este prima enciclopedie bilingvă de arhitectură românească cu acces liber dedicată arhitecților din spațiul românesc și reunește până în acest moment fișele a peste 120 de arhitecți, care au activat în perioada 1890-1918, respectiv 1918-1944.
Enciclopedia nu va constitui numai un instrument de lucru realizat sub forma unei baze de date, util tuturor studenților, profesorilor arhitecți și arhitecților, teoreticienilor arhitecturii, operatorilor culturali, editorilor, profesorilor, directorilor de muzee și centrelor culturale, ci va cuprinde și un aparat critic, Fundația Culturală META colaborând în acest moment cu o echipă de profesori arhitecți formată din: Ana-Maria Zahariade, Mihaela Criticos, Mircea Ochinciuc, Arpad Zachi, Dragoș Ciolacu, Mariana Croitoru, Anca Filip, Oana Marinache, Gabriela Petrescu, Sidonia Teodorescu, Andrei Răzvan Voinea, echipă pe care își propune să o extindă cu ocazia următoarelor etape.
Un secol de arhitectură românească va rămâne un proiect deschis, sub forma unei platforme work in progress, care va putea fi permanent actualizată cu informații chiar și de către orice vizitator virtual care dorește să aducă modificări, corecturi, completări fișelor deja existente pe site. Aceștia vor putea completa fișele accesând meniul „Contribuie” disponibil pentru fiecare pagină în parte, iar după verificarea informațiilor de către membrii echipei noastre, acestea vor fi introduse în enciclopedie.
Fundația Culturală META, înființată în 1995 la București, își propune să construiască un discurs cultural la nivel contemporan, inter- și pluridisciplinar, să promoveze arta contemporană românească pe plan național și european, să deschidă mediile culturale românești către schimbările ce au loc pe scena artistică actuală.
Proiect organizat de Fundația Culturală META
Proiect cultural finanțat de A.R.C.U.B. și P.M.B. în cadrul Programului cultural „București Orașul In-Vizibil, 2016”, Administrația Fondului Cultural Național, Uniunea Arhitecților din România din fondul
„Timbrul arhitecturii” 201
Proiect cultural găzduit de Amzei Market Makers, o inițiativă The Institute și ING.
Proiect cultural desfășurat cu sprijinul: Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Centrul de Excelență în Studiul Imaginii și Facultatea de Litere – Universitatea din București, Fundația Arhitext Design, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Biblioteca UAUIM, Biblioteca UAR.
Parteneri media: Arhitext, Contemporanul, Zeppelin, Igloo, Observator cultural, AgențiadeCarte, Radio România Cultural, Modernism.ro, Iqool, onlinegallery.ro.