spot_img

Dezvelirea bustului lui Nicolae Iorga la Sarandë, în Albania

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, de la ora 12:00, la Sarandë, în Albania, Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor, organizează evenimentul prilejuit de dezvelirea bustului marelui istoric și politician român Nicolae Iorga, lucrare realizată cu sprijinul ICR de către sculptorii de origine aromână Zisa Mușa și Mario Mușa, din Fier, Albania. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Fundația „Nicolae Iorga”, din Sarandë, Ambasada României la Tirana, cu sprijinul Primăriei Orașului Sarandë.  La ceremonia ce va avea loc pe faleza Hasan Tahsinisunt invitați oficiali ai statului albanez și român, reprezentanți ai autorităților locale, precum și ai aromânilor (românilor) din regiune, personalități marcante ale vieții socio-politice și culturale a aromânilor (românilor) din cele două țări.

Manifestarea se va încheia cu un spectacol de muzică și dansuri populare aromâne, susținut de artiști aromâni (români) din România: Eliza Nirlu și orchestra sa, ansamblul folcloric „Dor” din Sarighiol de Deal, județul Tulcea (coordonator Dumitru Caimacan-Popescu), alături de coruri de copii, din Fier și Deviaka, Albania.

Cu același prilej, prin contribuția Asociației „Răsăritul românesc” din Chișinău (președinte Vlad Cubreacov), Poșta Moldovei a emis, prin Biroul său Marca Personalizată, în tiraj limitat, cinci mărci poștale personalizate și un efect poștal (plic) dedicat dezvelirii bustului marelui istoric Nicolae Iorga la Sarandë, Albania. Cele cinci mărci poștale personalizate –policrome, dantelate și adezive – redau, în chenar atribuit, următoarele imagini: bustul lui Nicolae Iorga, sigla Institutului Cultural Român și data inaugurării bustului (19.11.2016), clădirea Institutului Român („Casa Iorga”) de la Sarandë – fotografie din epocă, coperta exterioară și coperta interioară a lucrării lui Nicolae Iorga Breve histoire de l’Albanie et du people albanais (Scurtă istorie a Albaniei și a poporului albanez), publicată în 1919 la București; Casa Iorga de la Saranda – astăzi, o fotografie–portret  a lui Nicolae Iorga (1871–1940). Manșeta policromă coliței este intitulată „Arte plastice”, având în partea dreaptă un desen al operei „Măiastra”, a sculptorului Constantin Brâncuși.

Nicolae Iorga (1871–1940), istoric, scriitor şi om politic român, academician şi profesor universitar, prim-ministru al României (19 aprilie 1931–6 iunie 1932).

Prelegerile sale despre istoria Albaniei, care oferiseră delegaţiei albaneze la Conferinţa de la Londra (1913) argumente pentru afirmarea drepturilor istorice ale poporului albanez, au fost publicate, în anul 1919, în cartea Brève histoire de l’Albanie et du peuple albanais.

Drept recompensă, Regele Ahmet Zogu i-a dăruit lui Iorga, în anul 1931, un teren pe malul mării, în Sarandë, lângă port. Nicolae Iorga a donat statului român terenul în anul 1934, iar aici s-a construit, între anii 1937 și 1938, clădirea Institutului Român din Albania sau „Casa Iorga“, după planurile arhitectului Petre Antonescu. Institutul a devenit ulterior un important aşezământ de cultură românească. Se întăreau, astfel, relaţiile diplomatice şi culturale româno-albaneze.

Începând cu anul 1935, Nicolae Iorga l-a delegat să se ocupe de viitorul Institut Român din Albania pe profesorul Dumitru Berciu, ilustru istoric și arheolog.

Iorga a fost cel care a descoperit, în anul 1915, la Biblioteca Medicea Laurenziana din Florenţa, cel mai vechi document cunoscut în limba albaneză, datat 1462 – Formula e pagëzimit, o formulă de botez, un text liturgic scris de arhiepiscopul romano-catolic de Durrës, Pal Engjëlli.

„Marele erudit a privit Balcanii ca locul unde s-a născut, s-a legănat şi s-a copt «copilul» care, cu timpul, a devenit Bătrânul Continent, iar pe balcanici ca pe băştinaşi autentici ai săi” – Acad. Kopi Kyçyku.

Opera lui Nicolae Iorga conţine numeroase studii, lucrări de sinteză asupra istoriei naţionale, cercetări privind viaţa aromânilor (românilor din Balcani), evoluţia şi autohtonia lor în părţile central-sudice ale Balcanilor, inclusiv în Albania. El arată că limba folosită de aromâni este un dialect al limbii române, formată, de o parte şi de alta a Dunării, derivată din latina populară, evoluată în mod specific, în secolele de sfârşit ale Antichităţii şi de început ale Evului Mediu.

Este binecunoscută originea sud-dunăreană a istoricului, Iorga însuşi afirmând că un strămoş  al său provine din zona Pindului.

În 2016, s-au împlinit 145 de ani de la naşterea lui Nicolae Iorga.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508