PEN România anunță lista scurtă a cărților apărute în 2015 și nominalizate pentru Premiul PEN România 2016. Juriul format din Gabriela Adameșteanu, Magda Cârneci, Adina Dinițoiu, Caius Dobrescu și Radu Vancu va decerna acest premiu vineri, 18 noiembrie, ora 19.30, la sala Cupola din cadrul Târgului de carte Gaudeamus de la București.
Cărțile nominalizate sunt (în ordine alfabetică):
– Gabriel Andreescu, Existenţa prin cultură. Represiune, colaboraţionism şi rezistenţa intelectuală sub regimul communist (eseu), Editura Polirom, 2015
– Mircea Cărtărescu, Solenoid (roman), Humanitas, 2015
– Ana Donţu, Cadrul 25 (poezie), Casa de editură Max Blecher, 2015
– Sabina Fati, Singură pe drumul mătăsii (reportaj de călătorie), Humanitas, 2015
– Bogdan Ghiu, Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest), Cartea Românească, 2015
– Horia-Roman Patapievici, Partea nevăzută decide totul (eseu), Humanitas, 2015
– Cristian Teodorescu, Șoseaua virtuții. Cartea câinelui (roman), Polirom, 2015
– Daniel Vighi, Trilogia Corso (roman), Cartea Românească, 2015
Sponsor al premiului: OperaScrisă.Ro.